Grupul american urmăreşte extinderea reţelei
Ramada în România. În acest an, se vor
deschide două hoteluri Ramada, în Cluj-Napoca
şi Oradea, urmând să demareze
construcţia la alte două hoteluri, la
Piteşti şi Timişoara. Aşadar,
următoarele două unităţi Ramada vor fi
construite în Piteşti şi Timişoara,
lucrările urmând să înceapă anul
acesta sau în 2010, în funcţie de
evoluţiile ce vor fi înregistrate în
domeniul creditării. Investiţia estimată
pentru aceste două noi unităţi este de 35 de
milioane de euro. În urma deschiderii hotelurilor de
la Oradea şi Cluj, Ramada va avea nouă hoteluri
pe piaţa românească, dintre care patru
în Bucureşti şi cinci în
ţară.
Ramada vine la Timişoara
Divizia hotelieră a grupului american Wyndham
intenţionează să intre pe piaţa din
România începând cu anul 2010. Wyndham
este cel mai mare francizor mondial din domeniul turismului
şi include branduri precum Howard Johnson, Days Inn,
Ramada şi Wyndham.
Citiți principiile noastre de moderare aici!