În urmă cu câteva luni, la sesizarea unui cititor, vă informam despre situația rampei clandestine de gunoi apărute pe marginea unui drum județean. Iată că situația se repetă periodic, fapt sesizat de un alt cititor pe adresa redacției.
„Doresc să vă sesizez prezența voluminoasă a deșeurilor într-o parcare de pe DJ691 spre Pișchia, imediat după autostradă. Menționez că cei de la CJT ridică regulat aceste deșeuri în urma sesizărilor, dar nu iau măsuri de descurajare a acestui fenomen dăunător, panoul din poză nu sperie pe nimeni, după cum o arată mormanul de deșeuri”, ne-a scris cititorul.
Acesta a mai precizat că ar fi necesară montarea unui sistem de supraveghere video pentru depistarea nesimțiților ce depozitează regulat deșeuri în zonă.
Reprezentanții CJT ne-au răspuns că vor monta o cameră de supraveghere acolo, însă nu au oferit un termen. Totul va fi făcut „de îndată ce va fi posibil”. Până la montarea propriu-zisă, angajații de la Direcția de Drumuri trebuie să stabilească cum va fi achiziționat și montat sistemul.
„Consiliul Județean Timiș va începe demersurile necesare pentru supravegherea video a parcării menționate de dumneavoastră de îndată ce va fi posibil cu îndeplinirea procedurilor existente în instituție. Colegii din cadrul Direcției de Drumuri vor stabili cum poate fi achiziționată camera de luat vederi, cu asigurarea montajului și preluarea imaginilor”, ne-a declarat Loredana Lungu, purtătorul de cuvânt al CJT.
Vă reamintim că în parcarea de pe DJ 691, la Pișchia, unde mereu se adună gunoaie, Service Cons Prest S.R.L intervine lunar pentru salubrizare. Service Cons Prest S.R.L este societatea Consiliului Județean Timiș.
Imaginile ne-au fost transmise de către un cititor Tion, căruia îi mulțumim pe această cale. Dacă și tu ai surprins imagini care pot deveni o știre, le poți trimite pe pagina noastră de Facebook sau pe adresa redactie@tion.ro.
Pe aceeași temă:
FOTO. DJ 691, plin de gropi și deșeuri, în zona localității Pișchia
Trimite articolul
XSa vedem cand apar si camerele mult promise!!…asteptam si tot asteptam….Lipsa camerelor de supravegheat e o problema veghe in general si uite asa ne invadeaza gunoaiele din cauza unora fara educatie, ca sa ma exprim frumos!
Probabil asteapta spor pentru montat camere de filmat….fenomenal cat misirupism si indolenta la bugetarii astia !!!! Bine ca guvernantii ii mangaie pe crestet….
Absolut penibil. Se lauda ca se gandesc sa monteze o camera. Ei nu isi dau seama cat de ridicoli sunt?
-
nu sunt mai ridicoli decat cei care ii cred CAND EI MIMEAZĂ ca le pasa. dar hei, tre’ sa-i crezi(sau sa te faci ca) pe “ai tai”, caci altfel pierzi odata cu ei si castiga “echipa adversa” cu sustinatorii ei cu tot. Cam asa se intampla cu alegatoru de tip microbist. ca sa nu mai zic ca e greu sa admiti ca te-au prostit. o alta varianta proasta, e sa-ti bagi picioarele si sa nu mai mergi la vot, varianta care nu face decat sa le dea si mai mult tupeu. Intotdeauna varianta corecta e grea.(la alegeri rationale ma refer)
#🤪