Elicopterul a aterizat la Spitalul Județean Timișoara, iar pacientul a fost preluat de doctori și dus la Casa Austria, unde este intubat.
Explozia s-a produs într-un apartament din Reșița, iar victima este un bătrân de 72 de ani, cea mai probabilă cauză a deflagrației fiind acumularea de gaze naturale.
După investigații la spitalul din Reșița s-a luat decizia ca rănitul să fie transportat cu un elicopter SMURD la Timișoara, unde există o secție de arși.
„A fost adus cu elicopterul. Pacientul este cu arsură de cale aeriană, iar suprafața corporală arsă nu e foarte mare. A necesitat intubație. A fost dus la Casa Austria, la Chirurgie Plastică. Pacientul este intubat, ventilat. Problema cea mai mare este arsura de cale aeriană”, spune doctorul Mihai Grecu, șeful Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!