A fost actul al treilea al unui eveniment complex început în duminica Floriilor şi făcut să recreeze, pornind de la textul biblic, ultimele zile din viaţa Mântuitorului, moartea şi Învierea Sa.
Momentul a început cu o rugăciune comună – Tatăl Nostru – a continuat cu două cântări religioase şi o lectură din Evanghelia după Ioan, apoi a venit rândul dramatizării efective a ceasurilor din urmă petrecute de Isus pe Pământ. De un realism crunt, greu de îndurat ( sângele, desigur, n-a fost real, nici cuiele bătute, în schimb bicele soldaţilor au sunat foarte…autentic), scena Răstignirii a impresionat profund asistenţa de toate vârstele.
A fost felul prin care Centrul Creştin Metanoia şi organizaţia Totul pentru Cristos a ţinut să amintească oamenilor de azi că jertfa Mântuitorului, dincolo de sensul său simbolic, a fost una adevărată, un calvar greu de imaginat, îndurat de El spre salvarea umanităţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!