În ședința de marți a Consiliului Local Timișoara, a fost prezentat raportul privind activitatea Societății de Transport Public Timișoara (STPT). La discuții a participat și directorul instituției, Constantin Cocheci.
Consilierul local Roxana Iliescu (PRO România) a avut câteva întrebări pentru directorul Constantin Cocheci. Prima dintre acestea s-a referit la ce datorii are STPT, în momentul de față, către furnizorii privați de bunuri și servicii.
„Care sunt la momentul actual datoriile acestei societăți către furnizorii privați de servicii și bunuri, mai ales în contextul eforturilor financiare foarte mari ale municipalității în ceea ce privește eșalonarea datoriilor pe care societatea le are la stat. La momentul actual, la ce sumă se ridică datoriile către furnizorii privați?”, a întrebat Roxana Iliescu.
A urmat un schimb de replici între cei doi. Pe de-o parte, Roxana Iliescu susținea că, din informațiile ei, datoriile STPT către furnizorii privați se ridică la cca. 42 de milioane de lei, iar pe de cealaltă parte, directorul societății spunea că suma prezentată de aceasta nu este una reală.
„Vă voi trimite un raport scris cu datoriile către furnizorii privați. Nu vreau să vă dau informații false, ci să vă trimit situația exactă. Referitor la eforturile mari ale Timișoarei și la datoriile istorice către ANAF, cred că ați primit până acum o mulțime de rapoarte. Datoriile se ridică la cca. 76 de milioane de lei. Acestea sunt eșalonate începând din aprilie, anul viitor, deci nu de acum, într-un cuantum de 400.000 de lei pe lună, pe o perioadă de 7 ani”, i-a transmis Cocheci.
El face referire la restructurarea prin care urmează să treacă STPT, la finalul căreia societatea ar trebui să scape de datoriile istorice, dar și să fie mai modernă. Planul, aprobat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, prevede ca timp de șapte ani, STPT să plătească la ANAF 37 de milioane de lei, urmând ca la finalul acestei perioade să îi fie șters restul datoriei, de 40 de milioane de lei. Vă reamintim, până la finalul anului 2022, STPT a reușit să acumuleze datorii istorice, de cca. 114 milioane de lei, echivalentul a 23 de milioane de euro, numai la ANAF. O parte dintre acestea au fost deja plătite de municipalitate. Mai multe detalii, AICI.
„La momentul actual, astăzi când discutăm, STPT, în virtutea faptului că este subvenționară consistent de municipalitate, către furnizorii privați de bunuri și servicii totalizează datorii în valoare de 42 de milioane de lei, dintre care 35 de milioane sunt scadente astăzi (n.r. – marți, 25 iulie). Sunt datorii foarte mari. Aștept inclusiv o explicație privind cuantumul acestora, cum s-a ajuns la această sumă”, a specificat Roxana Iliescu.
Directorul STPT i-a spus acesteia că datoriile prezentate de ea conțin inclusiv sume care trebuie reglate între STPT și SMTT.
„Din punctul meu de vedere ați spus două lucruri false. Primăria Timișoara nu subvenționează STPT. Toate facturile care se fac între STPT și Societatea Metropolitană de Transport Timișoara (SMTT) se fac în baza unui preț/km. Dvs. ca primărie și celelalte primării care fac parte din SMTT subvenționați persoanele vârstnice și elevii care au abonamente gratuite, nu societatea în sine.
Referitor la acele datorii, este ceva fals. Nu știu dacă dvs. știți, dar ar fi trebuit să știți, că în fiecare an se execută un audit financiar de către SMTT, iar acel audit spune care dintre cheltuielile din decursul anului respectiv sunt eligibile sau nu. În dezbaterea pe 2021-2022, erau aprox. 60 de milioane de lei în privința cărora auditul trebuia să le definească ca eligibile sau nu. Din această sumă totală, aprox. 30 de milioane de lei au fost considerate eligibile, iar acei bani au fost plătiți de primăriile care fac parte din SMTT și, bineînțeles, de Primăria Timișoara, care este cel mai mare contribuabil. Acei bani au fost redirecționați exclusiv către ANAF. Dvs. prezentați o sumă în care este cuprinsă și o datorie care este în curs de soluționare printr-un proces, datoria fiind reglată între noi și SMTT, deci nu între noi și un furnizor privat. În niciun caz nu este suma pe care o prezentați dvs.”, a spus directorul Societății de Transport Public Timișoara.
STPT, captivă din cauza unui sistem de ticketing învechit
Directorul STPT a subliniat din nou importanța schimbării actualului sistem de ticketing, care contribuie la pierderile înregistrate de societate. Actualul sistem a fost implementat în 2008 de către UTI Group, vechimea ridicând probleme în asigurarea componentelor hardware și în ceea ce privește partea software. În 2022, sistemul a clacat de mai multe ori.
În februarie 2023, Primăria Timișoara a câștigat o finanțare de 5 milioane de lei, cu fonduri venite prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru modernizarea sistemului prin care timișorenii își plătesc călătoriile cu transportul public.
„Avem implementat un sistem de ticketing de acum 15 ani care a făcut ca societatea să fie captivă la un furnizor de servicii. Acum 15 ani discutam despre un schimb de date la nivel 2G. Acum discutăm de un nivel 4G+. Toate aceste sisteme care conțin și validatoare sunt extrem de învechite și orice validator luat din alt sistem nu poate fi implementat. De aceea primăria se chinuie cu schimbare acestora și eu sper că, în curând, va exista un caiet de sarcini pentru un nou sistem de e-ticketing. […] Din cele 1.200 de validatoare montate inițial, sub 1.000 sunt funcționale în prezent, iar celelalte nu pot fi reparate deoarece nu se mai fabrică componente pentru ele. Un validator care ne-ar face în continuare captivi la firma menționată anterior costă 1.900 de euro și se livrează în 9 luni. Situația este mult mai complexă, dar pe scurt, asta este problema.
Frecvența mijloacelor de transport în comun
În ședința consilierilor locali s-a discutat inclusiv despre frecvența mijloacelor de transport în comun. Adrian Lulciuc a întrebat de ce a fost redus numărul acestora pe liniile de transport urbane, iar directorul STPT i-a spus că frecvența „nu este cea pe care ne-o dorim cu toții” din cauza unor probleme de personal – STPT ar avea cu 150 de angajați mai puțini decât ar avea nevoie.
Roxana Iliescu l-a întrebat din nou pe Constantin Cocheci câte autobuze electrice se află în circulație.
„Aș sublinia că întrebarea mea s-a referit la numărul de autobuze electrice aflate în circulație, nu cele care sunt puse la dispoziție. Desigur, și acel număr este important, dar mă refer la cele care circulă. Eu cred că nu am înțeles corect. Sunt în circulație 21 de autobuze electrice? Eu am informații de la SMTT că sunt doar șase și ca nici zilele trecute sau vreodată nu au fost 21 pe traseele din Timișoara”, a spus aceasta.
Din nou, Constantin Cocheci a susținut că informațiile Roxanei Iliescu sunt eronate.
„Aceste autobuze circulă în două ture, iar informațiile doamnei Iliescu sunt greșite. 10 autobuze stau la încărcat, iar 10 sunt pe traseu. Avem și două de rezervă; cum traversăm o perioadă cu coduri portocalii de caniculă și temperaturi extreme, crește consumul pentru asigurarea aerului condiționat, astfel că avem și autobuze de rezervă. Sunt 22 de autobuze în graficul de exploatare”, a conchis directorul STPT.
După ce pe fundal se puteau auzi cuvinte precum „papagal”, iar consilierii locali se supărau când microfonul le era întrerupt, viceprimarul Ruben Lațcău a catalogat totul ca pe o „rățoială”.
„Această rățoială, această violență pe care o vedem în Consiliul Local reprezintă transpunerea violenței din spațiul digital, unde ne numim «lepre» și «pui de tot felul». Văd că această furie este asumată și îmbrățișată și mă aștept să se transpună anul viitor și în ședințele Consiliului Local, unde, dincolo de «papagali» și urlete, sper ca totuși să existe și fond și conținut”, a încheiat Ruben Lațcău.
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XDoar Roxana Iliescu este in CLT?Ca vad ca alti consilieri NU intreaba nimic!
Lor le convin aranjamentele existente?
-
au fost votati pentru ca fac parte dintr-un partid. atunci asta fac, parte dintr-un partid.
-
Crezi ca aia din USR au fost pusi pe lista ca gandesc ? Au fost pusi pe list apentru ca nu gandesc si se simt bine sa fie folositi de altii. E destinul lor sa fie asa, se simt foarte bine, si cu ocazia asta ii distrug pe toti ceilalti. Ce conteaza cat firg o sa manance timisorenii la iarna , atata vreme cat lor le este bine ?
-
Daca pe consiglieri locali de la PNL ii pot acuza uneori de rea intentie (ma refer la administratia Robu) pe cei de USR ma gandesc ca doar de.. prostie. Sunt slabi, chiar foarte slaib. Regret ca i-am votat (si i-am votat doar pentru ca erau raul cel mic).
-
Chiar trebuie un asemenea sistem complicat de ticketing?!
Ce-ar fi daca am avea o plicatie pe telefon din care sa putem cumpara abonamente si bilete si sa scanam un cod QR in troleibuz? In paralel mai trebuie inca niste statii de plata cu cardul contactless ca sa avem macar 2 in fiecare mijloc de transport si abonamente/bilete de zi din carton pentru cei care nu au telefon/nu vor card pentru ca … 666.
Inca se circula cu tramvaie vechi de 70 ani…neghiobii astia sunt preocupati de e tcheting.
-
Bine spus!
-
Este esențial ca ticketingul să funcționeze ireproșabil și să fie cât mai simplu de utilizat de călători, dar și ușor de administrat/extins. De-acolo ar trebui să vină banii, nu din subvenții.
Bataie de joc, vor sistem ticketing, dar mijloacele in comun nu circula, platesc abonament lunar si circul mai mult pe jos, frecventa este f.rara, stai dupa ele, tramvaiele sunt din 1900 toamna, jegoase, imputite, unele….., linia firobuzului 13 este groaznica, sub orice critica, , soferul nu da drumul la clima pe motiv ca nu merge, jegoase, iti este scraba sa te urci in ele, de frecventa ce sa mai spun, sunt 2 (doua) firobuze pe tot traseul……………………………..Fara cuvinte,,,,,,,,,,,,,,,,,,,
-
tu contrazici “societatea academica din romania” care a facut un STUDIU din care a reiesit ca transportul cu stpt e foarte extra nemaipomenit! greta te-ar intreba: “cum indraznesti?!?”
tu crezi ce vezi/simti, sau crezi ce ti se spune? poate aici gresesti!😂🤣😂
Acele aparate te taxare a biletelor nu funcționează deloc când vrei sa îți valorezi călătoria iar dacă te prind nesimtiiti aia de controlori te amendează !!!
-
Cum ziceai “nesimtitii de controlori”, daca persoana are asupra ei cardul de calatorie sau biletul si il prezinta controlorilor mentionand ca nu a functionat aparatul de validat calatoria, acestia sunt obligati sa accepte situatia si sa va valideze ei personal calatoria. Atlfel este abuz in serviciu si ar trebui reclamat, fiecare presupus controlor are o legitimatie. S-a intamplat de N ori sa circul cu autobuz/tramvai iar in stiatie sa nu functioneze validarile, calatorii vad ca nu functioenaza si se aseaza pe scaune. Dupe ce a plecat tramvaiul/autobuzul din statie prin minune functioneaza validarile, vine controlorul si hopa amenda. Din nou, aici este abuz iar cei ce efectueaza controlul sunt obligati sa valideze calatoriile daca pe masina nu a functionat. Ei nu trebuie sa faca pe nenea militzeanu si sa arate ce smart sunt ei.
-
si stim cu totii ca in romania nu exista abuz in serviciu, nu?
-
E rost de furat ceva pe tema asta a ticketingului? Ca altfel nu imi explic cum fix asta li se pare lor ca nu merge :)) incredibil pur si simplu. Oamenii astia chiar sunt reali? Bai dar chiar asta e problema in transportul public din timisoara? Astia nu au pus in viata lor picioru intr-un mijloc de transport in comun si isi dau cu parerea despre ce nu merge :)) Incredibil. Faptul ca ai zero predictibilitate si nici un afisaj nu arata corect cand vine ceva, ca nu exista o aplicatie banala in care sa poti verifica programu in statii updatat in timp real … asta pare ca un e o problema. Dar e o problema sistemul de ticketing :)) Doamne fereste.
-
cred ca linia40 este cea mai vaduvita,stai in statii si 25\30 min. pana vine un autobus .La intrebarea adresata soferilor de ce vin asa de rar ,ei afirma ca daca este nevoie de un autobus pe o alta linie ele se scot de pe linia 40.
Pana sambata E 2 pleca de la capat de linie[HOLDELOR]9,21 si 9,51[este afisat pe stalp]dar,,,,,,,,,,sambata si duminica trecuta 23\24 lulie cel de 9,51 NU A MAI VENITIIIIICarte este motivul????L-au scos si pe acela????si se mai spune sa circuli cu TRANSPORTUL IN COMUNII,oare conducerea stie de acest ,,artificiu”Nu inteleg de ce trebuie sa existe STTP si cealalta ,,capusa”SMTT sau cum se numeste.sau unii s-au nascut sa fie numai DIRECTOPRI si SEFI[pusi nu pe MERITOCRATIE ci pe considerentecare exprofesionale.Conducatorii de tramvai,auto si troleibus+personalul de intretinere POT LUCRA SI FARA o conducere asa stufoasa.Nimeni nu a pus in ,,discutie”salariile acestor <<capuse"si la bilanturi sa fie mentionate si salariile acestor sefi.
unii vor sa schimbe sistemul de ticketing dar se fac ca nu vad mizeria, jegul din mijloacele de transport precum si frecventa cu care acestea circula. Datoriile istorice către ANAF de 76 de milioane de lei sunt ‘mostenirea’ lasata de doctore Goia in prezent director la firma de transport metropolitan care ‘intamplator’ foloseste parcul auto al STPT fara sa plateasca
-
Evident că sunt o grămadă de probleme, dar nici una nu va putea fi rezolvată dacă NU SUNT BANI. De-aia trebuie ticketingul să fie ireproșabil, DE-ACOLO VIN BANII.
Am povestit unor prieteni cam cum e cu sistemul de taxare. Cele galbene, cele albastre cu cardul bancar, worst case aplicația 3rd party.
S-au urcat frumos într-o Bozankaya, nu există automatul albastru. Capitala Culturii 2023… Asta a fost acum o lună. Au apărut între timp?
-
Pt ca acelea sunt pos-uri de la BCR si cand au fost montate initial nu existau turcismele.
-
Se poate plati prin SMS la 7442 cu textul B2 (B urmat de numarul liniei, dar biletele sunt oricum universale). Este un pic mai scump, 0.8 euro plus TVA. Pentru vapor codul este V și pentru legitimația de o zi este ZI.