În noaptea de vineri spre sâmbătă 130 poliţişti, şapte reprezentanți ai Direcţiei Vamale Timişoara, cinci pompieri, patru inspectori I.T.M., doi angajați ai Direcţiei de Sănătate Publică şi O.PC. Timiş şi un lucrător din cadrul O.R.D.A. Timiş au verificat șase cluburi și baruri din municipiu. În jur de 300 de persoane au fost legitimate din care 108 au fost amendate, suma totală a amenzilor ridicându-se la 51.690 de lei.
Droguri depistate in urma raziei
Cu ocazia unui control rutier, pe strada Pestalozzi a fost depistat un tânăr care se afla la volanul unui autoturism,deși consumase droguri. Cu sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate, Andrei D. B., de 24 de ani, a fost testat și s-a stabilit că acesta consumase cannabis și extasy, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Timişoara unde i s-au recoltat probe biologice. Asupra lui s-au găsit mai multe pliculețe cu droguri care au fost confiscate.
Cu ocazia raziei a fost confiscată suma de 5.766 de lei dintr-un club, situtat pe strada Corneliu Coposu, unde au fost găsite neregului la casele fiscale.
Razie de amploare la Timisoara
Pe străzile Circumvalaţiunii şi Aradului au fost depistate nouă persoane fără adăpost care consumau alcool în spații publice și făceau gălăgie, deranjând locuitorii. Cei nouă au fost conduși la sediul poliției, unde au fost amendați.
Tot în urma raziei a fost depistat un tânăr care este suspectat că în ultimele trei zile a furat dintr-o locuință mai multe bijuterii pe care le-a vândut, banii obţinuţi fiind folosiţi pentru cumpărarea mai multor bunuri. Toate bunurile au fost confiscate, fiind recuperată și suma de 1.600 de lei. Nicușor D. O., de 18 ani, din Lugoj, este cercetat pentru furt calificat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!