Zona a fost împânzită de inspectori şi poliţişti, care au verificat halele în care se află firme ce comercializează materiale de construcţie, legume, fructe, produse alimentare şi nealimentare. Au fost controlate toate autovehiculele care se aflau în apropierea depozitelor. Vizate de razie au fost societăţile care practică evaziunea fiscală.
În urma verificărilor, echipele de control au aplicat 36 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 300.000 de lei, şi au confiscat produse de aproximativ 25.000 de lei. La o societate comercială, în urma controlului de specialitate efectuat de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş a fost aplicată o sancţiune contravenţională cu amendă în valoare de 100.000 de lei.
Reprezentanţii unei alte societăţi comerciale au sancţionaţi de comisarii Gărzii Financiare cu amendă în valoare de 33.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Codului Fiscal, totodată fiind dispusă şi suspendarea activităţii societăţii respective şi confiscarea sumei de 960 de lei în numerar. De asemenea, inspectorii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Timiş au aplicat reprezentanţilor aceleiaşi societăţi comerciale o amendă în valoare de 6.000 de lei pentru nerespectarea normelor legale de igienă şi sănătate publică.
Citiți principiile noastre de moderare aici!