Primăria Timișoara anunță că lucrările de pe Calea Aradului și Calea Circumvalațiunii vor fi gata în august. Acestea fac parte dintr-un așa-zis „program de reparații și întreținere”, derulat prin Societatea de Drumuri Municipale. Tot din program au făcut parte și cele de pe Lugojului, finalizate nu demult.
„Avem deschise șantiere pe cele două străzi mari și urmează altele în zona Complexului Studențesc, cât este perioada concediilor și traficul este mai redus. Pe Circumvalațiunii, fundația a cedat în mai multe zone, între Consiliul Europei și Gheorghe Lazăr, dar s-a putut interveni.
Pe celălalt tronson, de la Bogdăneștilor până la Gheorghe Lazăr, fundația este însă în stare extrem de proastă, trebuie refăcută întreaga infrastructură și acest lucru înseamnă mai mult decât reparații. Este nevoie de lucrări ample, vom face o evaluare a costurilor și vom trece acest tronson la capitolul investiții, după care îl vom reabilita complet”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.
Stadiul lucrărilor în desfășurare și lucrările programate în viitorul apropiat
Potrivit reprezentanților primăriei, pe Circumvalațiunii a fost turnat primul strat de asfalt, de la Piața Consiliului Europei până la intersecția cu Gheorghe Lazăr, au fost înlocuite bordurile și, odată cu finalizarea carosabilului, vor fi refăcute trotuarele și vor fi retrasate pistele de biciclete.
Locurile de parcare se mențin pe ambele părți.
Dincolo, pe Calea Aradului, tot potrivit celor de la primărie, a fost turnat deja ultimul strat de asfalt până la intersecția cu strada Grigore Alexandrescu și a fost frezat carosabilul până la strada Liege. Girația – cea de la Selgros – urmează să fie finalizată până miercuri.
La Piața Consiliul Europei, doar ce a fost turnat primul strat de asfalt.
Sunt anunțate și lucrări de reparații și în zona Complexului Studențesc, pe străzile Ofcea, Daliei și Socrate, unde carosabilul va fi refăcut în întregime. Data exactă de desfășurare a acestora și restricțiile de circulație aferente vor fi anunțate în curând.
Trimite articolul
Xschimbarea de borduri, sport national, in schimb in cartiere e plin de gropi pe drum
-
Nu neg problema ridicata, dar cred ca perioada aceasta este cea mai potrivita pentru interventia de asfaltare pe cele mai importante artere ale orasului. Traficul din oras in aceasta perioada este mult mai scazut decat in restul anului, daca ar fi optat pentru o alta perioada ar fi paralizat cam tot orasul, in special intrarile.
Sa speram ca atentia se va indrepta ulterior si spre cartiere. In caz ca nu ati facut-o deja, ajuta si sesizarea acestor aspecte prin platformele disponibile. Astfel stim ca am facut ceea ce ne sta in putere.
Puneți o lopată de asfalt și în gura lui Donimic
Si a lui Latcau zi a arhitectei sef
La periferie in Ronat pe stazile. Banu Udrea, Sacului, Liman , Liliacului sunt pline de gropi ca dupa razboi, nu avem trotuare platim impozite ca in centru si conditii de lumea a treia. Aradului si circumvalatiunii chiar nu necesita acum asfaltare. Dar asta e o modalitate probabil de a spala niste bani….datorii dupa alegeri…..