Dacă, de la Orfeu şi-a lui liră, ştiut e că muzica îmblânzeşte chiar şi fiarele, de ce n-ar putea ea domoli stihiile naturii, gerul şi ofensiva nămeţilor? Convinşi de puterea incomensurabilă a muzicii, artiştii care alcătuiesc Incanto Quartetto invită publicul la o seară de „Muzică cu dragoste”.
Recitalul astfel intitulat va avea loc chiar de Ziua Îndrăgostiţilor, marţi, 14 februarie, de la ora 19, în noua sală de şedinţe a Palatului Administrativ, iar invitata specială a evenimentului va fi violonista Corina Murgu, concertmaestru al orchestrei Operei Naţionale Române din Timişoara.
Programul muzical al serii va cuprinde câteva dintre cele mai frumoase lucrări din creaţia compozitorilor J.Massenet, A.Vivaldi, F.Lehar, J.Offenbach, J.Strauss, G. Rossini. Intrarea la recital este liberă. Evenimentul este organizat de asociaţia Art Time Timişoara, în colaborare cu Consiliul Judeţean Timiş.
Concertmaestrul Ovidiu Adrian Rusu (vioară), Nada Petrov (vioară), Veaceslav Minzat (violă), Marius Bernecker (violoncel) sunt muzicienii care în 1996 au fondat Incanto Quartetto, în cadrul Operei Naţionale Române din Timişoara. Devenit astăzi un brand artistic puternic, cvartetul timişorean excelează în a contracara, cu spirit şi farmec, mitul fals al muzicii culte ca teritoriu inaccesibil gustului larg. Cu un bine definit profil muzical clasic, Incanto Quartetto abordează entuziast şi alte genuri, cum ar fi cel de miniaturi orchestrale celebre, muzică de film, evergreens, valsuri, tangouri, cafe-concert, jazz, folclor. Alcătuite cu imaginaţie şi mereu înnoite, programele sale muzicale sunt adevărate curcubee sonore, în care romantismul, reveria, optimismul, melancolia, umorul colorează atmosfera sonoră.
Citiți principiile noastre de moderare aici!