Conform reprezentanților municipalității, reorganizarea se va face prin transformarea vechiului departament într-o structură nouă, o direcție generală, cum este organizată această activitate și în alte mari orașe ale țării: București, Cluj-Napoca, Arad, Sibiu, Iași etc.
Numărul de posturi se reduce cu 14, de la 372 la 358, ca urmare a reducerii numărului de locuitori ai Timișoarei, conform datelor de la Statistică, transmise prin Prefectura Timiș. Posturile reduse fac parte din categoria celor neocupate.
„Este importantă, însă, restructurarea internă a direcției, modificându-se o serie de servicii și birouri, reducându-se numărul de posturi de conducere de la 25 în vechea organigramă, la 21 în noua organigramă.
Astfel, devine un compartiment de sine stătător, în subordinea directă a directorului general, Compartimentul de Intervenție Rapidă, care înainte era încorporat în Biroul Ordine Publică și Intervenție Rapidă. Acesta va avea 21 de polițiști locali. La Serviciul Inspecție Comercială vor fi cinci polițiști în plus, suplimentarea fiind de la opt la 13, la Serviciul Protecția Mediului vor fi 13 față de zece în vechea organigramă, la Poliția Piețelor vor fi doi polițiști în plus, ajungând la 15 în total, iar la Serviciul Disciplina în Construcții va fi cu unul în plus, adică 11”, transmit reprezentanții Primăriei Timișoara.
Restructurări
În urma reorganizării, se restructurează departamentele. Astfel, Biroul Proximitate și Siguranță Publică (114 posturi) va fi grupat cu Poliția Piețelor (15 posturi) și Paza Obiectivelor (33 de posturi) în subordinea unui adjunct, în timp ce Siguranța Circulației (31 de posturi), împreună cu Monitorizarea Video (17 posturi) și Biroul Transport Urban care se comasează cu Patrulare Navală (13 posturi) vor fi girate de alt adjunct, iar al treilea adjunct se va ocupa de Inspecție Comercială (13 posturi), Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal (11 posturi), Protecția Mediului (13 posturi), Financiar, Achiziții, Logistică.
Consiliul Local al Municipiului Timișoara urmează să se pronunțe asupra reorganizării, schimbării denumirii instituției în Direcția Generală a Poliției Locale, modificarea și aprobarea Organigramei, Statului de funcții, Regulamentului de Organizare și Funcționare și aprobarea coeficienților de ierarhizare a posturilor la următoarea ședință.
Proiectul de hotărâre poate fi consultat aici.
Trimite articolul
Xcel mai fain ai fi ca si fritg sa isi reduca singur scaunul si sa se autoconcedieze
Multi degeaba pe bani frumosi. Paznicii lui Robu speriati ca-i scutura noul sef. E o rusine pentru Politia Romana ca scrie acest nume pe paznicii cu drepturi de la locala.
Domnule primar ești o mare dezamăgire! Structura asta trebuia redusă spre desființare însă acum după ce ți-ai pus oamenii de încredere te-ai răzgândit! Susținem o structură atât de inutilă încât nu i se vede rostul. Vreau sa vad și eu un bilanț anual în care acesta structură numita pompos poliție deșii nu are nici o treabă cu munca de poliție în sine , aduce venituri la bugetul local peste bugetul alocat pe care-l toacă cu grație acești indivizi
Patrulare navala 13 oameni si 17 la Supraveghere Video? Ce mama zmeului de atributii au oamenii astia in afara de a Nu era mai bine daca din astia 30 de taietori de frunze macar 20 erau mutati la Siguranta Circulatiei ?