Explozia din blocul de pe strada Constantin Brăiloiu, în care locuiau 126 de persoane, s-a produs la mijlocul acestei luni. Inspectoratul de Stat în Construcţii a făcut demersurile în vederea realizării unei expertizei tehnice, pentru a vedea cât de afectat a fost imobilul, iar reprezentanţii acestei instituţii s-au întâlnit, marţi, cu cei de la Primăria Timişoara, pentru a analiza situaţia. Au fost realizate o expertiză tehnică şi una valorică, cu două variante de cheltuieli. Există o variantă minimală care cuprinde proiectarea, în valoare de 9.500 de euro plus TVA şi lucrări în valoare de 80.500 de euro plus TVA, care vor aduce blocul la starea iniţială, şi o variantă maximală, la care numai proiectarea ar fi de 16.000 de euro plus TVA, iar execuţia lucrărilor care ar trebui realizate în totalitate la acel bloc de locuinţe ar fi de 192.000 de euro plus TVA, au arătat oficialii din Primăria Timişoara.
Primăria Timişoara a transmis mai departe documentaţia Prefecturii Timiş şi solicită prefectului să trimită această documentaţie la Guvern şi să ceară alocarea sumei necesare pentru lucrări din fondul de rezervă al Executivului. În funcţie de banii alocaţi de Guvern se va hotărî ce lucrări vor fi executate.
În ceea ce priveşte persoanele care au rămas fără locuinţe, unii au ales să se mute în chirie în altă parte, pentru că erau chiriaşi în garsonierele de pe Brăiloiu, iar alţii au fost cazaţi în cămine şcolare cu sprijinul autorităţilor. Potrivit reprezentanţilor primăriei, în prezent trei persoane beneficiază de cazare la căminul Ion Mincu, într-o cameră, iar alte 31 de persoane au primit găzduire la căminul Liceului Henri Coandă, în zece camere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!