În toamna anului trecut la nivelul regiunii Vest s-a iscat un scandal imens atunci când a fost anunţată desfiinţarea Regionalei CFR Marfă Timişoara şi trecerea deciziei şi a administrării activităţii din judeţele arondate la cea de la Craiova. Autorităţile din zonă s-au trezit în faţa faptului împlinit. În ciuda dezavantajelor nu au mai avut prea multe de făcut şi s-au împăcat cu decizia. În acele condiţii, era clar că şi celelalte componente ale sistemului feroviar vor deveni istorie la Timişoara, în ceea ce priveşte luarea deciziilor.
Iată că situaţia s-a schimbat cu 180 de grade şi consiliul de administraţie al CFR a decis ca, de această dată, Regionalele CFR Călători şi Infrastructură de la Craiova să fie desfiinţate şi integrate în cele de la Timişoara, rămase funcţionale.
Probabil că nu vom ştii niciodată cât de mult din această decizie este rezultatul demersurilor făcute de autorităţile locale şi de aleşii din regiune şi cât de mult a fost decizie economică.
Cert este că sediul regionalelor rămâne aici. „În proporţie de 99% decizia este luată. Vă daţi seama că cei din consiliile de administraţie ale CFR au avut mandatul ministrului când au luat aceste decizii. Avantajele sunt de partea noastră”, ne-a declarat Ioan Boloş, liderul sindicatului mecanicilor de locomotivă din cadrul Regionalei CFR Timişoara.
Cel mai probabil, Craiova va trece prin acelaşi proces de concediere a unei bune părţi din angajaţii TESA de la Călători şi Infrastructură, la fel cum s-a întâmplat la Timişoara, în toamnă, atunci când s-a decis desfiinţarea Regionalei CFR Marfa din capitala Banatului. Despre o eventuală revenire a acesteia la Timişoara, nu se poate pune problema. „La Timişoara, regionala a fost reorganizată într-un centru zonal şi va rămâne în această structură”, a mai menţionat Boloş. Cert este că zeci de angajaţi de la Marfă au fost daţi afară, fiind vorba de personal administrativ.
Neoficial, există informaţii conform cărora restructurările vor continua. E posibil ca regionalele să fie desfiinţate, iar toate să fie transformate în centre zonale. Măsură luată, desigur, pentru alte reduceri de personal administrativ, pentru eficientizare.
M. Hoster
Citiți principiile noastre de moderare aici!