RAR Timiş are în sfârşit şef ”plin”. De la Bucureşti a fost emis ordinul de numire pe funcţie a consilierului județean PSD Deian Plavoşin, el fiind impus la conducerea instituţiei pe filiera Partidului Social Democrat.
Postul de conducere al acestei instituţii a fost ”afectat” de mai multe demisii, numiri şi renumiri în ultimele luni. La jumătatea lunii septembrie directorul în funcţie, liberalul Cosmin Costa, şi-a dat demisia. Imediat, pe post a fost numit Dorin Cândea, cel care mai ocupase această funcţie şi înainte, pe vremea PDL. Trecut la PSD el a fost pus pe funcţie din nou, dar numirea de la Bucureşti i-a fost revocată după câteva ore, se pare din cauza trecutului acestuia. În aceste condiţii, pe funcţie a rămas, ca şi interimar, acelaşi Cosmin Costa.
El a condus instituţia până joi, atunci când a sosit numirea pesedistului Deian Plavoşin. Despre această numire se ştia de mai mult timp, el primind funcţia pe linie de partid.
Conform declaraţiei de avere disponibilă pe site-ul Consiliului Județean Timiș, Plavoşin deţine trei terenuri arabile dobândite prin moştenire în 2013, trei case moştenite în 2008 în Timişoara, respectiv un apartament cumpărat tot în Timişoara. De asemenea, deţine un autoturism Mercedes din 2007, achiziţionat. În dreptul său mai apare o datorie de 100.000 de euro către o societate comercială, în timp ce la venituri are trecute suma de 9.456 de lei pentru funcţia de consilier judeţean şi 7.900 de lei pentru cea de director al unei societăţi comerciale.
În ceea ce îl priveşte pe Costa, acesta rămâne la RAR, pe funcţia de economist.
Citiți principiile noastre de moderare aici!