Ministerul Sănătăţii a demarat, în ultimii ani, implementarea recomandărilor Oorganizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru a susţine renunţarea la fumat. Abandonând fumatul, scade riscul instalării unor boli grave, cu potenţial letal, ceea ce conduce la prelungirea vieţii şi la creşterea calităţii acesteia. Anul acesta, sloganul campaniei este „Renunţă la fumat pentru o zi. În fiecare zi!”.
„Niciodată nu este prea târziu să aruncaţi definitiv ţigările, deoarece stoparea fumatului înlătură efectele nocive ale acestuia asupra organismului şi prin urmare scad <<şansele>> de a fi încadrat în statisticile bolilor şi deceselor cauzate de tutun”, spune Dr. Viorica Dumitru, director coordonator adj. Sănătate Publică şi Programe în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Timiş.
În judeţul Timiş, persoanele care vor să renunţe la fumat pot beneficia de consultaţii şi tratament de specialitate, în cele două centre de renunţare la fumat, din Timişoara (Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă nr.1 şi Centrul de Consiliere pentru Renunţare la Fumat din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecto-Contagioase „Victor Babeş”) şi Lugoj (Spitalul Municipal Lugoj).
Beneficiile renunţării la ţigară sunt multiple, spun medicii:
– după 20 de minute, tensiunea arterială revine la normal;
– după 8 ore, se normalizează nivelul monoxidului de carbon din sânge;
– după 24 de ore, scade riscul de producere a infarctului miocardic;
– după 2-3 săptămâni, se ameliorează circulaţia sângelui şi funcţia plămânilor, iar respiraţia devine mai uşoară.
– după un an, riscul cardiopatiei ischemice scade la jumătate faţă de un fumător, iar riscul unui accident vascular cerebral devine egal cu al unui nefumător;
– după 10 ani, riscul cancerului pulmonar este la jumătate comparativ cu un fumător;
– după 15 ani, riscul cardiopatiei ischemice devine egal cu cel al unui nefumător.
Informaţii suplimentare privind efectele fumatului puteţi găsi la adresa http://www.stopfumat.eu, http://promovare.dsptimis.ro sau la TelVerde 0800878673, apelabil din reţeaua Romtelecom.
Citiți principiile noastre de moderare aici!