„Trebuie să facem o prioritizare a acestor lucrări pentru că nu ştim dacă vom primi bani de la guvern prin PNDI sau dacă ne vom putea baza doar pe alte resurse. Şi atunci ne facem de lucru că am aprobat 11 drumuri, dar nu avem bani să le facem. Dacă nu se dau bani de la PNDI trebuie să ştim care drumuri sunt mai importante, pentru care avem bani să le facem. Deci trebuie să ne hotărâm şi în comisii ce avem de votat. Să nu vină unul şi să spună că el ţine cu drumul de la Variaş, iar ceilalţi cu drumul de la Brestovăţ. Nu există încă o prioritizare, pentru că există discuţia prosibilităţii de finanţare a tuturor drumurilor. Dar vom încerca o prioritizare a lor şi proiectele vor intra în următorul plen”, a declarat consilierul județean Titu Bojin.
Preşedintele CJT, Constantin Ostaficiuc, s-a arătat încântat de amânarea proiectelor.
„Este bine că s-au amânat. Avem discuţii cu mai multe societăţi bancare şi fonduri de investiţii finanţatoare. Prezentarea actuală era gândită pentru PNDI cu un plus 35 la sută, un credit furnizor. Poate găsim sub 35 la sută finanţare locală pe un credit furnizor, ceea ce ar fi foarte bine pentru noi. În acest moment există următoarea situaţie: există un proiect care a fixat o valoare de finanţare. Credit furnizor înseamnă că o societate are în spate o bancă şi îşi asumă pe o anumită perioadă de timp să nu primească banii decât după câţiva ani. Am avut discuţii cu mai multe fonduri de investiţii, care au cerut să li se prezinte proiectele, urmând apoi să ni se facă oferta pentru acest credit furnizor. Şi pe noi ne interesează să se facă aceste drumuri, chiar dacă nu se fac garantat printr-un credit furnizor garantat de Guvern. Putem să îl garantăm noi”, a spus liderul CJT.
Proiectele vizează lucrări de reabilitare a DJ 572 hm 55 + 700 – km 102 + 500, limită judeţ Caraş – Severin – Buziaş – limită judeţ Arad, reabilitarea DJ 591 Timişoara – Sânmihaiu Român – Cenei, km 6 + 500 – 27 + 500, L – 21,0 km, reabilitare DJ 592 D Lugoj – Ohaba Forgaci, km 2 + 140 – 13 + 800, L – 11,660 km, reabilitare DJ 592 D Ohaba Forgaci – Racoviţa, km 13+800 –24+000, L – 10,200 km, reabilitare DJ 592 D Racoviţa – Bacova, km 24 + 000– 34 + 039, L – 10,039 km, reabilitare drum judeţean 593 DN 59 – Peciu Nou, km 0 + 000 – 11 + 000 L – 11,0 km, reabilitare drum judeţean 593 Peciu Nou Giulvăz , km 11 + 000 – 21 + 000 L – 10,5 km, reabilitare DJ 681A Fârdea – Traian Vuia – Mînăştiur, km. 0 + 000 – 14 + 700, L – 14,7 km, reabilitare DJ 692 Variaş – Periam, km. 30 + 000 – 39 + 780, reabilitare DJ 592 Periam – DN 6, km. 39 + 780 – 49 + 900 şi lucrări de intervenţii pentru proiectul de investiţie „Modernizare DJ 694 Dumbrava – Bucovăţ – Fârdea, km. 0 + 000 – 8 + 900”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!