Primăria Timișoara anunță că „rezolvă din problema aglomerației din educație”. Mai exact, au fost reparate spațiile nefolosite ale câtorva unități, iar în acestea, transformate în clase, vor ține cursuri aproximativ 200 de preșcolari. Au fost reparate, de asemenea, și săli de clasă vechi.
„În această vară am lucrat la soluții care rezolvă o parte din presiunea actuală pentru spații în grădinițe. Am identificat mai multe clădiri sau încăperi la unități de învățământ, care nu au mai fost folosite de ani buni ca spații pentru educație. Le-am reabilitat și de luni aici vor funcționa noi grupe de grădiniță sau creșă”, anunță primarul Dominic Fritz.
Grădinițele unde au avut loc reparațiile
Municipiul a amenajat săli noi de clasă și a efectuat reparații la grădinițe în cartierele Blașcovici, Freidorf, Elisabetin, Șagului, Iosefin și Girocului.
Mai precis, s-a intervenit la:
- Grădinița cu Program Prelungit nr. 24 – cele mai mari lucrări; echipele municipalității au renovat un corp de clădire cu două etaje, au amenajat patru săli noi de clasă și grupuri sanitare moderne. Au mai fost efectuate și lucrări exterioare (înlocuirea gardului, intervenții la spațiul verde și amenajarea curții interioare);
- Grădinița cu Program Prelungit nr. 7: au fost finalizate lucrările de reparații interioare și exterioare. S-a asigurat o cale de acces sigură spre curtea interioară și a fost creat un spațiu funcțional și securizat pentru acces;
- Grădinița cu Program Prelungit nr. 14: lucrări de renovare complete pentru două spații transformate în săli noi de clasă;
- Grădinița cu Program Prelungit nr. 23: lucrări de reparații interioare complete pentru a găzdui o grupă nouă, suplimentară, de creșă;
- Grădinița cu Program Prelungit nr. 31: reparații interioare la două grupe de creșă, incluzând înlocuirea rețelei electrice și amenajarea completă a sălilor și holurilor. Se permite și deschiderea unor noi grupe de creșă;
- Grădinița cu Program Prelungit nr. 32; condiții îmbunătățite la sala de activități a ante-preșcolarilor, la sala de mese și la sala de dormit, renovate complet;
- Grădinița cu Program Prelungit nr. 48: reparații exterioare la acoperișul clădirii și de înlocuire a geamurilor. Reparații interioare la sălile de clasă ale copiilor. Șantierul va continua în exterior prin renovarea fațadei.
Vă amintim, la începutul verii, primăria anunța reparații de 10 milioane de lei în creșe, grădinițe, școli și licee până la reluarea cursurilor. Intervențiile au fost programate în intervalul iulie – septembrie, dar în funcție de complexitate, unele ar putea dura până prin octombrie.
Trimite articolul
XȘI IN PIATA TRAIAN PRIMARIA A CUMPARAT RESTUL UNEI CLADIRI NEFOLOSITE PENTRU A FACE O GRADINITĂ E PE BD 3 AUGUST