Echipele Primăriei Timișoara, ale societăților din subordine și ale firmelor contractate vor repara, în următoarea perioadă, mai multe drumuri și trotuare din oraș.
„Primăria Municipiului Timișoara are în vedere executarea lucrărilor de întreținere și reparații la drumurile și trotuarele din oraș. Se intervine și în zonele în care au fost semnalate deteriorări ale părții carosabile, cauzate de perioadele de îngheț-dezgheț”, precizează reprezentanții primăriei.
Dorobanților, dar nu numai
În primul rând vor fi finalizate reparațiile de pe Calea Dorobanților, de la intersecția cu str. Simion Bărnuțiu, până la girația de la intrarea în Ghiroda. De calitatea lucrărilor efectuate în 2022 s-a plâns recent, pe Facebook, și viceprimarul Ruben Lațcău. Acum, SDM-ul a fost trimis la fața locului să peticească gropile apărute în ultima perioadă.
„Lucrările vor continua în luna februarie în mai multe zone ale orașului și vizează atât partea carosabilă, cât și trotuarele, pentru a asigura condiții cât mai bune de circulație pentru pietoni și pentru șoferi”, mai precizează reprezentanții primăriei.
Mai precis, la trotuare se va interveni pe străzile Câmpului, Albăstrelelor, N.D. Cocea, Calea Aradului, Nera și Orșova.
Pe partea de infrastructură rutieră vor fi lucrări pe Calea Șagului, bulevardul Liviu Rebreanu, Pestalozzi, St. O. Iosif, Andrei Șaguna, Calea Dorobanților, bulevardul Take Ionescu, Calea Bogdăneștilor, Calea Torontalului, Strada Grigore Alexandrescu, bulevardul 16 Decembrie, bulevardul General Ion Dragalina, strada Gării și Calea Circumvalațiunii, sunt incluse, la rândul lor, în programul de lucrări.
Trimite articolul
XEra și cazul că ne rupem mașinile in 2. Șina de tramvai de la AEM a creat grote in asfalt. Rebreanu are o tonă de găuri și canale denivelate. Din Bălcescu spre Rebreanu îți rupi mașina in 2.
-
nu si8nele au facut gropi, ci masinile care au trecut peste ea.
Pe str Câmpului au început lucrările la carosabil și s-a terminat o mare parte, însă partea neterminată stagnează , deși de aici au început în noiembrie.După ce au înlocuit bordurile cu altele noi, au greșit, trebuie introdusă încă o rețea de apă și iarăsi înlocuite aceste borduri Nu inteleleg de. ce nu umblă la infrastructura pt că altfel peste doi ani strada va arăta din nou cu gropi. Dacă se înlocuiesc toate utilitățile necesare de nu finalizăm strada Campului definitiv?
Domnule RICMAN….pe Citadelei trotuarul spart de ani de zile … am ramas cu promisiunea ca pana la final de 2023 … de mai bine de 2 ani insistam si degeaba … rusine !!! Romania,Timisoara … de 2x trist !!
Ganditi-va: Nu Batranii care merg pe trotuare si Mamicile va voteaza, ci corporatistii care circula cu Masini.
Deci mai bine reparati Drumurile !!!
Mda…
young fella 🙂
Va asteptam pe strada Albastrelelor! Doamne ajuta ca este in program. De 5 ani asteptam.
si daca se repara dupa 2/3 luni o sa se sparga iarasi pe motiv ca au uitat sa faca ceva, ori o teava, ori ceva.
Toate strazile arata ca dupa razboi, de trotuare sa nu mai zic! RUSINE PRIMARIA TIMISOARA!!!!!!