Voluntarii sunt elevi, studenți sau profesioniști în diverse domenii. Sunt medici, fizioterapeuți, asistenți, infirmiere sau personal de suport administrativ, europeni, americani sau asiatici. Programul de voluntariat a demarat în anul 2015, an în care au fost înregistrați 27 de voluntari.
„Până în prezent, pe baza procedurilor elaborate și implementate în cadrul programului de voluntariat la nivelul activităților spitalului, am reușit să coagulăm o comunitate variată de voluntari, ca vârstă, preocupări profesionale sau naționalitate. O comunitate cu care ne mândrim”, transmite Lucian Galoși, coordonator activitate de voluntariat la Spitalul Județean Timișoara.
De la inițierea programului de voluntariat al Spitalului Județean Timișoara și până în prezent au fost semnate peste 1.200 de contracte de voluntariat. În fiecare zi, în spital, sunt cel puțin 120 de voluntari care participă la activitatea secțiilor unde s-au oferit să ajute personalul și pacienții. La Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU), au acționat ca paramedici SMURD 170 de voluntari.
„Prezența voluntarilor în activitățile spitalului nu este întâmplătoare. În acest sens, o prioritate a programului este «creșterea» voluntarilor. Astfel, în fiecare an, pe durata activității școlare ›Săptămâna altfel», peste 50 de elevi din licee timișorene activează ca voluntari în cadrul spitalului județean. De ce apreciem activitatea voluntarilor? Pentru că implicarea lor în activitățile spitalului, o instituție publică dedicată binelui cetățenilor, demonstrează că le pasă de problemele comunității și înțeleg că este necesar să se implice în rezolvarea lor. Cu alte cuvinte, este expresia unei atitudini civice. La fel de importantă este și dimensiunea altruistă a demersului de voluntariat în spital, expresie pură a solidarității umane. Ce poate fi mai generos decât să ajuți un semen la nevoie?”, mai spune Galoși.
La propunerea Organizației Națiunilor Unite, începând din 1985, în fiecare an, în 5 decembrie este celebrată în întreaga lume Ziua Internațională a Voluntarilor (International Volunteer Day – IVD).
Trimite articolul
XTreaba cu “voluntarii” la Judetean e cam asa: faci scoala in domeniu, mergi acolo pt angajare si-ti spun ca nu au locuri si trebuie sa faci prima data voluntariat, pentru a fi luat in considerare cand apar posturi. Surpriza faina e ca atunci cand apar acele posturi, sunt ocupate de oameni care n-au facut o zi de voluntariat. Bineinteles, esti incurajat sa mergi la examen (ca doar trebuie sa apara in acte ca au fost multi candidati pe loc), dar n-ai nicio sansa pe langa cei care stiu subiectele dinainte.
Si ajungi sa faci “voluntariat” 1-2 ani, pana te prinzi cum merge treaba romaneasca si ca ai fost luat de fraier, apoi te duci la privat, unde salariile din sistem sunt mai mici (ce, nu stiati asta?), dar macar sunt corecti cu tine si nu trebuie sa dai spaga. Toate acestea se intamplau cu acordul si cu spaga catre mult iubitul, proaspat demis manager Craina.
“voluntarii” de la USR pe unde sunt ? Pe la împărțit pliante și adunat semnături ?
Steff, chiar dacă se vede ca lucrezi intr-un spital, ar trebui sa știi ca voluntarii ii stabilesc/ii cer/ii aproba șefii de secții. Managemetul unității, oricare ar fi acesta, nu îndeplinește decât un act formal, ca urmare a solicitării șefilor de secție: redactarea unui contract standard, cu antetul unității. In fiecare an, in ianuarie, contractele de voluntariat, fie se prelungesc fie nu se mai prelungesc. Tot la solicitarea șefilor de secții! Acum, in logica ta, dacă toate aceste sute de contracte se prelungesc, înseamnă ca noul manager Patrascu este… in acord cu șpaga? Și încă ceva: du-te la Parchet, dacă știi despre șpăgi, concursuri trucate etc. E mai simplu. In rest, de acord cu tine: voluntarii sunt negrii de pe plantația șefilor de secții, voluntarii lucrează in privat (pe bani) doar cu acceptul și acordul șefului de secție și doar unde vrea acesta, posturile sunt doar pentru cei “Agreați”…