Cât despre restaurante, acestea
nu s-au chinuit prea mult să atragă
clienţii, experienţa din anii trecuţi
fiind negativă. „Ne-am aşteptat la
ceva clienţi în a doua zi de
Paşti, în acest an nici
aici nu am mai avut succes. În alţi ani mai
ieşeau oamenii, oricum nu prea
mulţi”, ne spunea Paul Neag, chelner
în cadrul unui restaurant
timişorean.
Se pare că timişorenii au preferat să
stea aproape de familie, de rude, de obicei ziua a doua
de Paşti fiind dedicată vizitelor la bunici
şi unchi. Succes au avut cele câteva baruri
deschise în noaptea Învierii, mulţi
dintre cei care au participat la slujbele religioase de
Paşti fiind dispuşi să
renunţe la post imediat după ce au luat
lumină. Majoritatea localurilor din complexul
studenţesc, un adevărat magnet pentru
amatorii de distracţie, au fost închise,
probabil la aceasta a contribuit şi dorinţa
studioşilor de la facultăţi să
plece fiecare pe la casele lor pentru a
sărbători Paştele.
Câteva cafenele au fost totuşi deschise
în zona centrală, aici toate locurile fiind
ocupate. De „suferit” au avut barmanii care
au fost nevoiţi să stea ceva mai mult la
locurile de muncă.
Marcel Hoster
Citiți principiile noastre de moderare aici!