De curând, printre destinațiile de food & beverage din ansamblul Iulius Town se află și restaurantul Nuba Town, care le oferă timișorenilor o incursiune culinară în bucătăria internațională fusion contemporană. Noua locație este situată în incinta Iulius Mall, cu vedere spre Iulius Gardens și le oferă gurmanzilor posibilitatea să pornească într-o călătorie gastronomică, începând cu un mic dejun delicios, continuând cu prânzul și încheind cu fine dining pentru a se bucura de o „poveste” a timpurilor în care trăim. La Nuba Town, ospitalitatea se regăsește în cele mai mici detalii: un zâmbet de întâmpinare, simetrie în aranjarea mesei, o recomandare făcută cu încredere, un pahar mereu plin sau rapiditatea cu care vine desertul. Meniul este ca o hartă care îi va ghida pe clienți spre ingredinte din mai multe colțuri ale lumii pentru un start potrivit la începutul zilei, un prânz savuros sau pentru o seară frumoasă petrecută alături de prieteni. Indiferent de zi sau oră, Nuba Town oferă cu fiecare vizită o experiență, iar de toate acestea are grijă o echipă energică și prietenoasă, ce se adaptează constant la dinamica și preferințele consumatorilor.
Complexitate, dinamism și eleganță sunt cuvintele care reprezintă Nuba Town, o locație cu puternice accente de life-style și care reunește atât zonă de cafenea, restaurant, cât și entertainment. Astfel, în fiecare săptămână clienții au parte de noi surprize, dar de fiecare dată de aceeași atmosferă excelentă.
Grupul Nuba a fost lansat în anul 2015 și, în prezent, are locații și în București, Mamaia și Iași.
(1525)
Citiți principiile noastre de moderare aici!