Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă că în perioada 15 martie– 15 iunie se închide circulaţia rutieră pe DN 66, sectorul cuprins între km. 93+500 – 126+000 Bumbeşti Jiu – Petroşani, ca urmare a lucrărilor de reabilitare. Acest sector de drum va fi închis de luni până sâmbătă, între orele 07 și 19, cu excepția intervalului 12 – 14, în care va fi permis exclusiv traficul autovehiculelor cu MTMA ≤ 7,5 tone, precum și a autovehiculelor de transport persoane.
În ziua de duminică, circulaţia rutieră se va desfăşura în condiţii normale. În perioada menţionată, traficul rutier se va desfăşura deviat, pe mai multe variante de ocolire. Pentru relaţia Târgu Jiu – Petroşani şi retur variantele de ocolire sunt: DN 67, km. 83+100 (Tg. Jiu – Rm. Vâlcea) – DN 7, km. 170+752 (Rm. Vâlcea – Sibiu – Sebeş – Simeria) – DN 66, km. 210+555 (Simeria – Haţeg – Petroşani); DN 67, km. 83+100 (Tg. Jiu – Dr. Tr. Severin) – DN 6, km. 337+825 (Dr. Tr. Severin – Orşova – Caransebeş) – DN 68, km. 5+300 (Caransebeş – Haţeg) – DN 66, km. 70+336 (Haţeg – Petroşani); DN 66, km. 83+100 (Tg. Jiu – Filiaşi) – DN 6, 264+995 km. (Filiaşi – Strehaia – Dr. Tr. Severin – Orşova – Caransebeş) – DN 68, km. 0+000 (Caransebeş – Haţeg) – DN 66, km. 70+336 (Haţeg – Petroşani).
De asemenea, în zilele în care circulaţia rutieră este închisă pe sectorul Bumbeşti Jiu – Petroşani, va fi permisă circulaţia autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară, atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care au caracter de urgenţă.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau pot accesa pagina de internet: www.cnadnr.ro/Situatia Drumurilor Nationale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!