„Direcţia Generală de Drumuri, Poduri, Parcaje şi Reţele de utilităţi a Primăriei Municipiului Timişoara va intensifica, în următoarea perioadă de vacanţă, lucrările care se efectuează în prezent în zona centrală a oraşului, astfel încât acestea să fie finalizate până la începerea noului an şcolar. În acest context, începând din 8 august, de la ora 7 dimineaţa, până în 9 august vor fi impuse restricţii temporare de circulaţie rutieră pentru efectuarea lucrărilor necesare la drumurile municipale. În consecinţă, se recomandă conducătorilor de autovehicule evitarea zonei delimitate de strada Martin Luther, Bd. I.C. Brătianu, strada Proclamaţia de la Timişoara – Bd. Mihai Eminescu – Bd. Michelangelo”, anunță oficialii municipalității.
Vă reamintim, mai multe străzi și piețe din zona centrală a Timișoarei au fost restricționate încă din luna iulie pentru șoferi, până în septembrie.
Drumarii de la SDM lucrează în perioada 15 iulie – 9 septembrie pentru lărgirea carosabilului pe următoarele artere: Martin Luther, Hector, Bd. I.C. Brătianu, Michelangelo, str. 20 Decembrie 1989, Bd. C.D. Loga, Bd. Revoluției, Bd. Regele Ferdinand, Bd. Regele Carol I și în piețele Iancu Huniade și I.C. Brătianu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!