Pe de-o parte, la solicitarea Aquatim, Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a aprobat „restricționarea sau, după caz, închiderea traficului rutier”, în vederea executării unor lucrări la rețelele de apă și canalizare. Mai exact, începând cu data de 15 ianuarie 2024, circulația rutieră va fi închisă pe strada Ulpia Traiana, în intervalul orar 8-17, după cum urmează:
• 15.01.2024 – 15.02.2024, tronsonul cuprins între strada Mareșal Alexandru Averescu și bulevardul Liviu Rebreanu;
• 15.03.2024 – 15.04.2024, tronsonul cuprins între bulevardul Liviu Rebreanu și strada Eneas.
Restricții și în alte două zone
Începând cu aceeași perioadă, dar până pe 5 aprilie, traficul rutier va fi restricționat și pe strada Ștefan Octavian Iosif, pe tronsonul cuprins între strada Ștefan cel Mare și strada Iepurelui, cu mențiunea că, între orele 18-8, accesul auto la proprietățile alăturate nu va fi îngrădit.
Tot de luni, până pe 15 martie, se vor institui restricții rutiere temporare în intersecția bulevardul Republicii – strada Jiul pentru realizarea unei benzi de încadrare dreapta, spre splaiul Nicolae Titulescu.
„Astfel, se va restricționa prima bandă de pe Republicii, în direcția centru și prima bandă de pe str. Jiul, în direcția splaiul Nicolae Titulescu. Suplimentar, pentru a evita îngustarea în intersecție, va fi restricționată și prima bandă de la ieșirea din Pasajul Jiul. Lucrările de la intersecția Republicii – Jiul sunt realizare de PORR Construct, în cadrul unei dezvoltări private. Măsura va optimiza circulația în intersecție și a fost cerută prin planul urbanistic zonal aferent. Recomandăm șoferilor să folosească rute alternative pe perioada desfășurării lucrărilor”, transmit reprezentanții primăriei.
Trimite articolul
XBun, bun și care e ruta alternativa? Că Drobeta e cu sens unic într-o parte și Ulpia Traiana paralele cu ea în cealaltă parte. Pe unde mergi acuma daca se închide??? Deschidem Drubeta in ambele sensuri pe linia de tramvai??? Sau ne teleportam peste șantier??? Gândim și noi un pic??
-
Gândește-te singur că lor nu le pasă. Parchezi frumos la capătul străzii și mergi cîta pe jos (să faci picior frumos)…