„Se circulă cu restricții pe DN 6, în apropiere de intersecția cu viitorul drum care va lega comunele Săcălaz cu Dudeștii Noi, jud. Timiș. În zona drumului național a început amenajarea unui sens giratoriu”, informează DRDP Timișoara.
Pentru amenajarea intersecției viitorului drum dintre comunele din Săcălaz și Dudeștii Noi cu DN6, CJ Timiș alocă 500.000 de lei din bugetul pe anul 2021 pentru proiectare și execuție, bani ce provin din bugetul propriu-zis al instituției.
Drumul dintre Săcălaz și Dudeștii Noi face parte din centura alternativă din jurul Timișoarei, prin comunele periurbane. Este un drum de pământ de 5 km, în care se vor investi 13 milioane lei, cu tot cu TVA, jumătate din sumă provenind din Programul Național de Dezvoltare Locală. Durata estimată de execuție este de 21 de luni, din care cinci sunt alocate proiectării. Între Dudeștii Noi și Sânandrei, precum și între Sânmihaiu Român și Săcălaz există deja drumuri județene asfaltate.
Drumul face parte dintr-un inel din afara Timișoarei, care leagă drumurile județene în partea de vest.
editor Dan Oancia
Pe aceeași temă:
Crește centura alternativă a Timișoarei. CJ Timiș va asfalta drumul Săcălaz-Dudeștii Noi
Trimite articolul
XSpor la treaba!
sa vedem drumul facut!!