Campania curățeniei de primăvară s-a încheiat duminică, în 13 mai. 2.676 de tone de deșeuri au fost colectate, cu 500 de tone mai mult decât în 2017. Doar 9,5 tone din cantitatea totală reprezintă deșeuri reciclabile – plastic, carton, metal și anvelope.
Anul acesta, timișorenii au aruncat cu 25% mai multe gunoaie pe străzile orașului. A fost o perioadă grea pentru toată lumea, pentru că oamenii nu prea au respectat graficele de colectare anunțate de Primăria Timișoara și Retim.
Reprezentanții societății de salubritate spun că au mobilizat, săptămânal, de luni până sâmbătă, o flotă de zece autovechicule. S-a lucrat câte 11 ore în fiecare zi pentru curățarea orașului de gunoaie. Duminica s-a muncit cel mai mult, muncitorii Retim ieșind să adune gunoaie cu câte 24 de mașini, care au fost folosite doar pentru colectarea deșeurilor în cadrul campaniei.
„Ca în fiecare an, Retim a agreat cu Primăria Municipiului Timișoara un program de colectare care a fost transmis populației. Acesta nu a fost însă respectat în totalitate de către cetățeni, fiind necesare frecvent intervenții în afara graficului, cu reveniri pe traseele pe care au fost depuse deșeuri după data de colectare programată sau înainte de această dată”, se arată într-un comunicat de presă emis de societatea de salubritate.
Reprezentanții Retim spun că nu a fost respectat regulamentul campaniei nici când a venit vorba despre tipurile de deșeuri care se puteau colecta și modul de depozitare al acestora. În multe cazuri, gunoaiele au fost aruncate amestecat, iar selectarea lor la punctul de colectare a fost imposibilă. De exemplu, deșeurile vegetale, crengile uscate aruncate de timișoreni, ar fi trebuit tăiate la maximum 1 metru lungime și legate în snopi, dar doar 10% din cele colectate au fost găsite așa.
Retim a fost nevoită să colecteze și deșeuri aruncate de firme și de diverse investituții, deși campania era destinată doar persoanelor fizice.
„Am depus eforturi semnificative pentru buna desfășurare a campaniei. Am adaptat rapid modul de operare din teren așa încât să depășim toate neregulile care au apărut, de la depozitarea deșeurilor nepermise în campanie, la volumul de colectat mult sporit și în special la nerespectarea graficului de colectare de către cetățeni.
Am mobilizat o flotă largă, am crescut efectivul de personal și am crescut numărul orelor lucru. Aceasta este ultima campanie de acest tip, din toamnă vom desfășura colectări de deșeuri voluminoase și periculoase trimestrial, în containere și prin aportul voluntar al cetățenilor”, au declarat reprezentanții societății de salubritate.
Atenție! Odată cu finalizarea campaniei curățeniei de primăvară, oricine aruncă gunoaie pe străzile Timișoarei riscă amenzi de până la 2.500 de lei de la Poliția Locală. Depozitarea deșeurilor în spațiile publice neamenajate este strict interzisă.
Mai mult, dacă aveți pe acasă mobilier, covoare, saltele sau deșeuri periculoase precum baterii, acumulatori, ambalaje de lacuri și uleiuri, trebuie să știți că Retim nu le mai colectează în nicio situație. Adică trebuie să stați cu ele în casă până la următoarea campanie, care se va desfășura cu totul altfel.
„Odată cu finalizarea campaniei de primăvară este interzisă depozitarea deșeurilor în spațiile publice neamenajate în acest scop. De asemenea, Retim nu va mai colecta în nici o situație deșeurile voluminoase precum mobilier, covoare, saltele și nici deșeuri periculoase precum baterii, acumulatori, ambalaje de lacuri și uleiuri.
Acestea se vor pastra în gospodării până la anunțarea următoarei campanii care se va desfășura după noul sistem de colectare în containere dedicate care se vor amplasa în toate cartierele orașului după un grafic care se va anunța în prealabil. Fiecare cetățean va fi responsabil să aducă deșeurile la punctele de colectare și să le depună în containere. Depozitarea acestora pe spațiile publice pentru a fi colectate nu va mai fi permisă”, se mai arată în comunicatul de presă emis de Retim.
Vă reamintim, în urma campaniei de curățenie de primăvară, Primăria Timișoara s-a ales cu o amendă de 10.000 de lei de la Garda de Mediu, iar Retim a primit sancțiuni de aproape 16.000 de euro de la Poliția Locală. Au fost amendați și zeci de timișoreni care au fost prinși aruncând gunoaie pe străzile orașului.
Articole pe aceeași temă
Retim, inca 13 amenzi de la Politia Locala. Sanctiuni totale de aproape 16.000 de euro
Citiți principiile noastre de moderare aici!