Din 5 august, Timișoara ar trebui să aibă o nouă firmă de curățenie stradală, având în vedere că Retim a decis să nu participe la licitația organizată de primărie, care nu este încheiată nici până în prezent, motivând că oferta nu este rentabilă din punct de vedere economic. O singură firmă a depus ofertă pentru contractul de 6 milioane de euro anual. Este vorba de RER Vest, parte a grupului de firme din care face parte și Retim, dar care nu are în acționariat Consiliul Local Timișoara, așa cum are operatorul de salubritate din prezent.
„Partea de curățenie și întreținere stradală nu va mai continua. În schimb, continuă, pe un contract nou, cu cerințe oarecum similare în ceea ce-l privește pe cetățean, diferite în ceea ce ne privește pe noi, cu colectarea deșeurilor. Toți cetățenii și toate afacerile din Timișoara fiind deja clienții noștri, procedura de semnare a noilor contracte va fi una foarte simplă. La persoanele fizice vom transmite prin poștă contractul, nemafiind nevoie de orice altă operațiune. Tariful este unul stabilit în urma licitației. Este un contract standard. Pentru clienții persoane juridice vom merge înspre ei, urmând a le prezenta noile tarife. Punem tot mai mare accent pe colectarea selectivă, separată, a deșeurilor reciclabile. Nu putem noi să răspundem ce se va întâmpla din 5 august. Este o licitație publică în desfășurare, în 9 iulie a fost termenul limită de depunere a ofertelor. Decizia noastră economică a fost să nu participăm, autoritatea contractantă, Primăria Timișoara, cred că ar fi în măsură să răspundă la această întrebare. Ce este foarte clar este că actualul contract se încheie. Juridic vorbind, este simplu. Nu putem noi să anticipăm ce face Primăria Timișoara, dar există variante legale pe care probabil le va accesa. Nu avem de unde să știm când se va finaliza, dacă se va finaliza licitația. Ce putem noi spune este că am notificat de mai multe ori Primăria Timișoara, chiar recent. Nu putem să luăm locul partenerului contractual”, a declarat, miercuri, Dan Pascu, directorul Retim.
Contactat de Tion.ro, primarul Nicolae Robu dă asigurări că orașul nu va rămâne fără serviciul de curățenie stradală nici după data de 5 august.
„Există posibilitatea legală de prelungire a contractului, nu o să lăsăm orașul fără operator de salubritate. Eu sper ca licitația să se încheie cu bine și să avem operator de când expiră contractul. Nu știu exact cu cât se poate prelungi, cred că cu 45 de zile, dar sută la sută se poate prelungi”, ne-a declarat primarul Timișoarei.
La rândul lui, city managerul Timișoarei, Robert Kristof, susține că există șanse ca acest nou contract să fie semnat la timp.
„S-a finalizat depunerea de oferte. O singură firmă s-a înscris, a fost o contestație, dar a fost respinsă de CNSC. Dacă firma a depus toate actele, semnăm la timp contractul. Acum suntem în procedura de evaluare”, ne-a declarat Kristof.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2053260″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!