Stimate domnule Voinea,
Solicitam ca in urma publicarii articolului “Bomba de mediu de la Ghizela: cea mai mare groapă de gunoi din vestul țării și-a deversat levigatul în râul Timiș” sa publicati urmatorul drept la replica (punctul 1 de mai jos) si sa rectificati aspectele care sunt necesar a fi rectificate prin raportare la situația de fapt reală existentă în cadrul aplasamentului RETIM (conform punctului 2. de mai jos).
1. Drept la replica:
Parcurgand articolul mentionat constatam faptul ca ati publicat un articol nefundamentat de fapte reale, care, in opinia noastra are doar o miză politică. Tinem sa precizam ca RETIM si Grupul RER nu sunt implicati politic si nu doresc sa fie folositi in procesul electoral de catre candidatii la diverse functii publice.
Având în vedere gravitatea subiectului care face obiectul articolului, dar și faptul că aspectele de mediu nu pot fi discutate altfel decât pe amplasament, precum și faptul că la nivelul Retim există proceduri de lucru care privesc, printre alte aspecte reglementate de legislatia in vigoare, și obligațiile de mediu, propunerea noastra de bună-credință a fost de a va invita la fata locului (adica in cadrul Depozitului Ghizela) pentru a vă putea documenta în mod corect și corespunzător anterior redactării articolului, ocazie cu care ati fi putut deopotriva sa observați modalitatea de gestionare a deseurilor si a levigatului cat si sa primiti raspunsuri la orice intrebari ati fi avut prin raportarea la situația reală de fapt, propunere pe care ați refuzat-o.
Cu toate acestea, invitatia noastra rămâne in continuare deschisa, oricine persoana interesata de modalitatea in care este gestionat Depozitul Ghizela fiind binevenita sa ne viziteze.
In schimb, dumneavoastră ati preferat sa ne abordati telefonic si (doar la solicitarea noastra) in scris, punand asemenea intrebari care in nici un caz nu pot sa tina locul verificarii la care normele deontologice aplicabile profesiei de jurnalist va obliga (printre care subliniem, relatarea adevărului, obligaţie ce decurge din dreptul constituţional al publicului de a fi corect informat, precum și verificarea informației din mai multe surse credibile), intrebari care acopera deloc sau doar partial si evaziv afirmatiile si asa zisele dovezi pe care le-ati prezentat in articol. Deoarece considerăm că informația pe care am comunicat-o a fost distorsionată, vă solicităm sa faceti publica corespondenta pe care am purtat-o, astfel incat cititorii www.recorder.ro sa isi poata face propria parere.
Apoi ati trunchiat si ati schimbat sensul celor discutate telefonic cu directorul societatii: vi s-a explicat telefonic de ce noi consideram ca subiectele puse in discutie necesita o documentare temeinica la fata locului, dandu-va suficiente argumente in acest sens, pe care insa, din păcate, le-ati ignorat.
Mai mult decat atat, v-am informat asupra faptului ca demersul celor doi fosti angajati ai societatii nu poate fi considerat ca unul de buna credinta, atata timp cat scopul real declarat al acestora era doar indepartarea sefului ierarhic (din motive ce tin de dispute personale intre acestia) si nici pe departe de semnalarea vreunor probleme de mediu.
In urma sesizarii facute intern de respectivii angajati (mult dupa asa zisele evenimente), am demarat o ancheta interna la care acestia nu au participat, dandu-si demisia in aceeasi zi in care ancheta a inceput. Nu au fost supusi niciunor sicane si nici nu au fost amenintati cu concedierea, mai mult decat atat, desi nu si-au indeplinit in perioada urmatoare sesizarii o parte din atributiile de serviciu, la momentul respectiv nu au fost initiate demersuri in vederea sanctionarii lor. In plus, pentru ca asa zisele dovezi pe care ni le-au prezentat nu permiteau tragerea unei concluzii, i-am indrumat chiar noi sa se adreseze autoritatilor competente cu orice considera ca ar fi necesar sa fie sesizat.
Asadar, ati publicat un articol cu informatii neverificate, continand acuzatii care aduc societatii noastre (precum si multor institutii publice) grave prejudicii de imagine, practic bazate exclusiv pe declaratiile si dovezile presupuse aduse de cei doi fosti angajati ai societatii.
Consideram ca, inainte de a lansa o acuzatie grava, cel care lanseaza acuzatia are datoria să demonstreze cu probe concludente respectiva afirmatie, lucru pe care dumneavoastră nu l-ati facut. Din perspectiva noastra, putem afirma ca activitatea RETIM se desfășoară conform unor proceduri implementate conform cerintelor legislatiei aplicabile, acest domeniu fiind unul foarte bine reglementat si suntem monitorizati in aceasta privinta de către autoritatile competente. Dumneavoastra, prezentand acuzele unor fosti angajati si presupusele dovezi produse de acestia, nu ati demonstrat in nici un fel ca faptele pe care le prezentati in acest articol sunt adevarate și nici ca se întemeiază pe probe concludente.
Intrucat prin afirmatiile si legaturile de cauzalitate prezentate ati indus ideea complet eronata asupra faptului ca levigatul (care ar exista in exces in cadrul depozitului) este cel care ar poluea intreg site-ul, si care in atari conditii ar fi trebuit vidanjat si tratat in afara depozitului, tinem sa mentionam cateva aspecte punctuale:
– Prin definitie, levigatul nu paraseste niciodata depozitul, deci nu se vidanjeaza si nu se trateaza in afara acestuia
– Vidanjari ale namolurilor sau apelor uzate sunt necesare doar in cazurile in care este necesara curatarea bazinelor de retentie sau in situatii in care se inregistreaza incidente (de ex. spargeri de conducte care transporta levigat sau concentrat, etc)
– Permeatul este produs de statia de tratare a levigatului si este o apa conventional curata (indeplinind conditiile de eliminare in emisar – lucru verificat periodic prin buletinele de analiza) si care nu este necesar sa fie vidanjata
– Bazinele de retentie cumuleaza permeatul produs de statia de tratare deopotriva cu apele pluviale colectate de pe toate platformele betonate ale deponeului (care dispune de mai multe hale de productie si de platformele aferente)
2. Rectificarea articolului
Fara a transmite un raspuns exhausiv (intrucat inexactitatile articolului sunt mult prea multe), vom exemplifica cu cateva dintre cele mai relevante extrase din articol, demonstrand si afirmatiile pe care le-am enuntat mai sus.
Asadar:
“Dovezi incontestabile despre dezastrul ecologic produs de proasta administrare a amplasamentului”: Considerăm că nu ati prezentat nici o dovada incontestabila care sa arate un dezastru ecologic, cum ar fi constatarea in sine a dezastrului ecologic, analize ale apei din raul Timis care să demonstreze în concret activitatea de poluare astfel cum aceasta este definită de legislatia de mediu – introducerea directă sau indirectă a unui poluant care poate aduce prejudicii sănătății umane și/sau calității mediului, dăuna bunurilor materiale ori cauza o deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime sau orice alte dovezi care sa arate vegetatia sau fauna din judetul Timis afectate, cu alte cuvinte efectul asa-zisei activități poluatoare asupra sănătății oamenilor, bunurilor sau mediului, provocat prin poluanți, activități dăunătoare ori dezastre; presupusele dovezi pe care le-ati inclus in articol sunt o serie de poze si filmari ale caror autenticitate nu a fost dovedita si care in sine nu sunt în măsură să constituie dovezi veridice care să probeze dezastrul pe care il sustineti; Trebuie avut in vedere si faptul ca cei care au prezentat “dovezile incontestabile” sunt chiar cei care erau responsabili de gestionarea instalatiilor de tratare a levigatului si a apelor uzate de pe amplasament.
“pus in fata fotografiilor care demonstreaza deversarea levigatului, directorul RETIM a ramas fara replica”
Suntem de părere că o relatare corecta a discutiei ar fi trebuit sa includa faptul ca directorul RETIM a contestat autenticitatea fotografiei care i-a fost pusa la dispozitie, refuzand sa o comenteze in acest context, inclusiv avand in vedere ca i-a fost pus la dispozitie la sfarsitul unei convorbiri de aproape 40 de minute. Contestarea autenticității are la baza și faptul că această fotografie a fost trimisă intr-un mod neoficial (i.e., pe Whatsapp), fără a avea cunostinta nici despre autorul acesteia, nici despre data si ora cand a fost realizata, putand fi realizata in orice conditii si de catre orice persoana, deci nu s-a pus in discutie existenta unei fotografii realizata in cadrul unei investigatii pe amplasament realizata de o autoritate competenta conform procedurilor legale.
“Garda de Mediu Timiș admite că, în ultimii ani, a identificat nereguli privind epurarea necorespunzătoare a levigatului“
În contextul în care intentia dumneavoastră ar fi fost sa clarificati lucrurile, ne-ati fi pus la dispozitie raspunsul GNM pe care l-ati publicat in cadrul articolului si ati fi beneficiat de un raspuns lamuritor: asa cum ati fost informat in cadrul discutiei telefonice, RETIM nu a negat dificultatile reale in ceea ce priveste gestionarea Depozitului Ghizela, explicandu-va in schimb ca legatura de cauzalitate intre interdictia de a deversa apele epurate si “epurarea necorespunzatoare a levigatului” este una eronata; in realitate a fost dispus ca evacuarea in emisar sa se faca doar in conditiile in care buletinele de analize dovedesc incadrarea in valorile admise precum si faptul ca cea mai mica contaminare (din motve ce nu tin de epurarea necorespunzatoare a levigatului) poate sa duca la analize ce nu sunt conforme; Propunerea noastra de a vizita amplasamentul Retim anterior redactarii articolului avea in vedere si probarea acestor aspecte.
“Aceste probleme au ieșit la iveală după ce locuitorii comunelor din jur s-au plâns de mirosul insuportabil. Era anul 2016 și autoritățile locale au fost nevoite să admită că la Ghizela există probleme cu levigatul, acesta fiind principala cauză a mirosului”
Pentru corecta informare a cititorilor dumneavoastră, mirosul sesizat in proximitatea Deponeului se datoreaza in special tratarii levigatului si nu lipsei tratarii acestuia. Procesul de osmoza inversa produce hidrogenul sulfurat urat mirositor; Consiliul Judetean Timis a luat masuri in acest sens, investind intr-un echipament (biodesulfurator) care va reduce mirosurile: acesta este amplasat in locatie urmand sa fie pus in functiune dupa finalizarea lucrarilor de suplimentare a capacitatii de alimentare cu energie electrica, ceea ce demonstreaza si faptul ca RETIM depune constant eforturi pentru indeplinirea principiilor prevazute de legislatia de mediu, precum prevenirea și controlul integrat al poluării prin utilizarea celor mai bune tehnici disponibile pentru activitățile cu impact semnificativ asupra mediului.
“…doi ingineri care au lucrat la depozitul de la Ghizela până la începutul acestui an, susțin că levigatul a fost deversat în râul Timiș, lucru pe care l-au filmat și fotografiat în mai multe rânduri. Murgu era responsabil chiar cu stația de tratare a levigatului, așa că știe în detaliu cum a evoluat situația”
În acest context, ne punem o singura intrebare: cum este posibil ca chiar persoanele care au avut ca sarcina de serviciu sa gestioneze conform regulilor aspecte mentionate, sa fi incalcat sau sa fi asistat cu buna stiinta la incalcarea regulilor si sa nu fi semnalat aceste aspecte atata timp, mai ales daca detineau probe concludente?!
“…S-a hotărât ca ceasul să fie lăsat așa și apoi reglat cu mâna la o valoare convenabilă. Doi ani s-a procedat așa: deși se deversa mai mult, inclusiv levigat, ceasul era reglat să corespundă cu ce trecea prin stația de tratare”. Am întrebat conducerea RETIM, compania care administrează deponeul Ghizela, dacă în ultimii ani a înregistrat vreo defecțiune la contorul de deversare. Au ocolit un răspuns, precizând doar atât: „Acesta a fost înlocuit în martie 2020”
Ceasul care contorizeaza cantitatea de ape deversate in emisar este sigilat de catre Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat), fiind amplasat in afara perimetrului Deponeului si este verificat periodic. ABA Banat verifica in cadrul inspectiilor trimistriale inregistrarile acestuia. Raspunsul nostru la o intrebare punctuala a fost de asemenea punctual, explicandu-va totodata ca ceasul se inlocuieste – in mod evident – cand se constatata nefunctionarea corespunzatoare.
Cele 6 poze ale caror titluri indica faptul ca statia de tratare ar fi fost inundata de levigat, al carui volum mare ar fi facut ca acesta sa iasa din bazin si sa inunde statia de tratare, etc asociate cu raspunsul Garzii de mediu cum ca “a găsit o conductă spartă și neconformități privind „epurarea necorespunzătoare a levigatului”
Va informam ca pozele atasate arata situatia rezultata ca urmare a unor ploi abundente, care au dus la inundarea platoului pe care se afla statia de tratare, deci nimic de a face cu vreun supraplin de levigat care ar fi deversat peste bazinul de retentie; daca ati fi avut amabilitatea de a ne pune la dispozitie aceste poze, v-am fi clarificat acest aspect.
“Levigatul era deversat în Timiș, dar îl facturau ca fiind vidanjat”;
“În sprijinul acestei acuzații, cei doi aduc o listă de 13 „formulare de încărcare-descărcare deșeuri periculoase” întocmite în aceeași zi, pe 9 mai 2019. Pe 12 din cele 13 formulare se poate vedea rubrica în care este completat numărul mașinii care a efectuat transportul și numele șoferului. De fiecare dată apar aceleași date, ceea ce ar însemna că o singură vidanjă a efectuat 13 transporturi în aceeași zi.
„Așa ceva este imposibil. Între deponeul Ghizela și punctul de descărcare trecut pe formulare sunt vreo 50 de kilometri, așa că un singur transport înseamnă parcurgerea a 100 de kilometri, plus timpii de încărcare și descărcare. Este imposibil să faci 13 transporturi pe zi cu aceeași mașină. În realitate se făceau unul-două transporturi, dar erau facturate mult mai multe. Levigatul era deversat în Timiș, dar ei îl facturau ca fiind vidanjat” “
“Pe 13 mai 2019, la patru zile după întocmirea celor 13 formulare de transport, CDM Eco Banat a trimis către RETIM o factură în valoare de 153.276 de lei.”
Constatam faptul ca nu ati observat cateva lucruri relevante:
– Prestatiile in discutie dateaza din luna mai 2019, si se refara la eliminarea mai multor tipuri de namoluri cu ocazia curatarii unuia dintre bazinele de retentie: deci nu e vorba de facturarea unor servicii de colectare si neutralizare levigat fictive. Niciodata nu s-a trimis levigat pentru tratare in afara depozitului, avand in vedere principiul retinerii poluantilor la sursa prevazut de legislatia de mediu.
– In ceea ce priveste realitatea prestatiilor ale caror documente le-ati prezentat, va transmitem inca odata faptul ca, in conditiile in care ele fiind atestate documentar si in lipsa unor inregistrari video (care potrivit normelor aplicabile nu se pastreaza mai mult de 30 de zile), aceasta nu poate fi certificata decat eventual prin verificarea amanuntita a documentelor pe tot lantul de gestiune a acelor deseuri, pana la destinatia finala (cel care trateaza si/sau elimina deseurile respective), chestiune care nu este in nici un caz in puterea RETIM, ci a organelor abilitate, fapt ce se si intampla in prezent (motiv pentru care nu am dorit si nu dorim sa detaliem discutiile despre acest subiect), societatea colaborand pe deplin cu organele de ancheta
“Am fost să fotografiem gura de evacuare de pe malul râului Timiș și în imagine se poate vedea că aceasta prezintă urme de levigat. Printr-un răspuns scris, RETIM ne-a asigurat că interpretarea noastră și a specialiștilor pe care i-am consultat este eronată: „Având în vedere modalitatea de gestionare a apelor uzate din interiorul depozitului, nu este posibil ca gura de deversare să prezinte urme de levigat”
V-am atras atentia in timpul discutiei telefonice asupra faptului ca nu poate fi vorba de levigat in poza respectiva, fiind un loc care poate fi murdar prin insasi modalitatea de construire si pozitionare (mai ales prin prisma faptului ca recent au fost inundatii masive in care locatia a fost sub ape). Periodic (inclusive recent) ABA Banat preleveaza probe in vederea efectuarii de analize, verificand eventualele aspecte neconforme, ceea ce nu a fost cazul. O afirmatie precum cea a dumneavoastră potrivit căreia în acel loc sunt scurgeri de levigat este hazardata. Ati putut sa dovediti prin – de exemplu – efectuarea unor analize; dvs. ati sustinut ca ati fotografiat locul, dupa care ati admis ca “un prieten” a facut poza.
Vă reamintim, de asemenea, că dumneavoastră, în calitate de jurnaliști, aveți obligația de a prezenta informația obiectiv, fără a prezenta opinii personale și fără a distorsiona informația sau a prezenta faptele în mod trunchiat. De asemenea, în calitate de jurnaliști, aveți obligația corectării cu promptitudine a oricărei erori incluse în materialul publicat.
Prin urmare, va solicităm să publicați acest drept la replică pe site-ul dumneavoastră și să faceți trimitere la acesta în articolul “Bomba de mediu de la Ghizela: cea mai mare groapă de gunoi din vestul țării și-a deversat levigatul în râul Timiș”.
Precizăm că ne rezervăm toate drepturile conferite de lege pentru tragerea la răspundere a celor responsabili de publicarea informațiilor false sau trunchiate, care afecteaza în mod evident o serie de drepturi ale Retim, printre care și dreptul la imagine.
(1)
Trimite articolul
XMinciuni cat incape din partea Retim, veniti cateva zile pe Timis si o sa vedeti ce se intampla cu adevarat, cum este poluat !!
-
Observ că ai probleme de exprimare și logică. Unde anume să venim ca să vedem cum este poluat Timișul? Adevărat este că Administrația Bazianlă de Apă Banat urmărește constant punctul de deversare al levigatului și ia probe de apă pentru analize. Nu au semnalat nicio problemă. Pe de altă parte, stația de epurare a apelor uzate de la Jabăr poluează Timișul însă nimeni nu face nimic în acest sens.
-
Adica tu ca si furnizor de servicii vi aici si faci observatii legate de exprimarea unui client mi se pare lipsa IMENSA de bun simt. Faptul ca aveti MONOPOL nu inseamna ca trebuie sa aveti o atitudine stidatoare si elitista fata de clientii.
Daca nu va convin comentariile (adica realitatea) trebuia sa specificati asta la momentul achizitiei acestui advertorial.
-
Eu unul sper sa se sesizeze si un DIICOT/DNA. Aici pare a fi o lucratura mai complexa care implica nu doar Retim ci si ABA Banat (care tot preleveaza probe fara sa gaseasca nimic si schimba contorul cand da bine la toata lumea) si poate chiar Garda care, desi pare-se a fost sesizata, nu pare a fi miscat.
Cat despre raspunsul celor de la Retim, mi se pare de toata jena. Oameni care si-au dat demisia (de buna voie, nesiliti de nimeni). Documentele LOR care arata 13 transporturi facute intr-o zi dar care “fiind atestate documentar si in lipsa unor inregistrari video (care potrivit normelor aplicabile nu se pastreaza mai mult de 30 de zile), aceasta nu poate fi certificata. Poze cu levigat care e doar murdarie de la inundatii.
Niste mizerii tipic romanesti. Acopera repede rahatul sub pres ca nu observa nimeni
E pacat ca Tion nu a republicat investigatia celor de la Recorder. E si mai pacat ca nu se face nimic….
Eu propun ca toti cei responsabili (adica sefii de la RETIM, de la Ape, etc, sa fie obligati sa locuiasca impreuna cu familiile lor, in imediata vecinatate a deponeului. Domiciliu fortat. Iar concedile sa le faca pe malul Timisului, putin mai jos de locul de devesare.
In acest fel, in cel mai scurt timp, nu vor mai f probleme.
-
“deversare” nu devesare. Scuze, graba si tastatura!
15 lei de persoana. Adica o familie cu 2 copii (7 si 3.5 ani) ajunge sa plateasca retim aprox. 60 de lei. Nu va e ba rusine?!
Mai dati si Mercedes spaga la primar pentur mizeriile pe care le faceti (in afara sau) la limita legii si mai si detineti monopol.
Gura mica bai hahalelelor!
Sa stam linistiti daca lucrurile sunt sub controls,decii se poate iesi la plaja si la picnic la Ghizela. Numai pute,poate un pic miroase,oricum sub barem legal din legea putorilor si miroaselor. Nu am priceput cum levigatul de la emisari nu comisari ajunge la riul Timis,?! Parca pe harta riul Bega e mai aproape,sau am tinut eun harta ca prostu,cu capu’-n jos ! Pe linga Ghizela trece piriul Minis care ajunge in Bega, nu Timisul. , Retim se afla in subordinea Primariei Timisoara sau este sub control RER ,asta ca sa stim si noi cum stau lucrurile. Va informez ca la amplasarea Deponeului Ghizela am sustinut ca nu trebuie amplasat in amonte de Timisoara si nici in apropierea unei ape curgatoare (min 5-6 km distanta) deoarece levigatul se poate infiltra in 5ani de zile la cel putin 20-25 m adancime,in sol . Daca lucrurile sunt sub control este bine si succes in alegeri.
sa vina retim in arad sa vada cum curge din masinile lor de gunoi levigat pe strada am filmat si facut poze la nevoie pot trimite pozele adica dovezile cum face retim in arad ridicarea gunoiului cu autoutilitate din care curge levigat direct pe strazi !
De ce se plateste acest articol? Pentru ca bastanii platiti regeste mai spera sa nu le cada scaunul. Daca sunt vinovati, iar pozele arata ca au fost probleme acolo, merita sa raspunda corect in fata legii.
Nu dati doi bani pe mediu, de aia e plin de rable si toti polueaza cum pot si cum vor.
Garda de mediu e tot aia care apara copacii (ne)taiati de Robu? LOL, ce gluma buna. Sau cei care nu gasesc nici o problema pe langa Bucuresti? Pai meritati voi salariile ca sa stati la cafele? Afara cu cei care nu isi fac treaba. Rusine RETIM ca ati permis asa ceva.