Crima, spun poliţiştii, a avut loc în urmă cu doi ani, în Italia. Timişoreanul, alături de alte două persoane, a intrat în casa unui bătrân din apropierea localităţii Padova. După ce şi-au bătut crunt victima, cei trei tâlhari au legat-o de un scaun şi i-au pus un căluş în gură. Au fugit imediat, nu înainte de a răscoli toată casa în căutare de lucruri de valoare. Nu au reuşit să găsească decât un ceas şi 20 de euro. Bătrânul a murit însă asfixiat, cel mai probabil din cauza căluşului, spun poliţiştii.
Doi dintre indivizi au fost reţinuţi la scurt timp de autorităţile italiene, însă timişoreanul a reuşit să fugă în România. El a fost acum depus în arestul IPJ Timiş şi urmează să fie extrădat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!