Sâmbătă, la Timișoara, începe Retroparada Primăverii. Peste 40 de autovehicule istorice vor fi expuse în fața Operei. Evenimentul începe la ora 10.30 şi se va încheia la ora 13.00 cu o paradă pe principalele bulevarde ale Timișoarei. Locul de oprire va fi bv. Vasile Pârvan, la sala de evenimente Prestige Events (vis-a-vis de Universitatea de Vest), unde va avea loc „Şueta Colecţionarilor”, la ora 13.30. Vor fi acolo membri şi simpatizanţi ai Retromobil Club din Timiş, Arad şi Caraş-Severin, dar și participanţi din Serbia şi Ungaria.
În Piața Operei, la ora 11.30, va avea loc și o lansare de carte: „Automobilele în Timișoara interbelică”, în care timişorenii vor găsi fotografii şi informaţii inedite cu şi despre automobilele care au circulat în oraş în perioada 1919-1941.
Retroparada Primăverii este organizată de Retromobil Club România și se află la cea de-a cincea ediţie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!