Evenimentul va avea loc sâmbătă, 21 octombrie, în Piața Unirii, începând cu ora 10. Retroparada Toamnei, organizată de Filiala Timiș a Retromobil Club România, va aduce în zona centrală a Timișoarei peste 100 de vehicule mai vechi de 30 de ani. Pe lângă participanții din vestul țării vor fi prezenți și invitați din Serbia.
„Ca în fiecare an, sezonul expozițional retro se încheie cu Retro Parada Toamnei. Un eveniment nelipsit din calendarele Retromobil Club România, la a 25-a ediție își propune să adune peste 1.000 de participanți în peste 30 de orașe ale țării. Ediția din Timiș își propune să aducă în data de 21 octombrie, începând cu orele 10:00, în Piața Unirii, peste 100 de vehicule mai vechi de 30 de ani. Colegilor noștri sunt așteptați să li se alăture colecționari din Arad, Hunedoara și Caraș-Severin. De asemenea, reînnodând o tradiție de dinaintea pandemiei, și-au anunțat venirea și colegi din Serbia”, a precizat Ciprian Zaharie de la Retromobil Club România – Filiala Timiș, organizatorul manifestării.
Trimite articolul
Xcare nu-s din oras ia sa plateasca rovigneta cand vin incoa!!! eteeee… numa speciali peste tot! nu mai suport atata nedreptate! si ma mai “nerveaza si bugetarii(medici spagar, profi nepregatiti, judecatori ce cumuleaza salariul cu pensia speciala etc) pensionarii care “voteaza gresit”… ba chiar si taximetristii ma enerveaza!😂🤣😂🤪
si zic sa mai cumparam nește ceva-uri, da’ nu-mi dau seama ce! in orisice caz, sa coste nește melearde, sa fie fara contract de offset, sa dam banii acu si sa le primim la sf. asteapta. io asa zic.
#Iata un eveniment la care am sa partikip!!!!(nope, n-am masina de epoca, doar ma duc si eu pe-acolo)
#🤪
-
Trotica, tu esti?
-
io zic sa-l suni, ca io nu-l cunosc. io doar faceam o scürta recapitulare pe saptamana asta😂🤣😂🤪 la modul ironic – tre’ sa specific pentru cine e prea simpatic🤪 ca sa se prinda singur)
-
Ai uitat sa adaugi ca, Fritz si USR sunt de vina, pentru toate belele mentionate.
-
-