Moneasa, un loc mirific situat într-o mică depresiune la poalele Masivului Codru-Moma, este o cunoscută stațiune balneo-climaterică din vestul țării, în care vă puteți bucura de un peisaj de excepție, de tratamente cu ape termale, de multă mișcare și de divertisment. Hotelul Moneasa, el însuși o ministațiune balneară, vi le oferă pe toate acestea.
Pentru petrecerea Revelionului 2019, gazdele Complexului Balnear Moneasa au pregătit un pachet special, ce include pensiune completă cu trei cine festive, cazare în camere de duble de două și trei stele*, muzică live și DJ, acces și servicii gratuite la piscina interioară și masaj de relaxare, precum și activități în aer liber. Totul la prețuri începând de la 1040 lei. Lăsați în urmă aglomerația și stresul și petreceți câteva zile de neuitat alături de partener sau în compania prietenilor apropiați! Veți reveni la activitățile obișnuite mai destinși, mai odihniți și pregătiți să începeți un nou an cu optimism și forțe proaspete.
Condițiile oferite și cadrul natural vă vor convinge să vă faceți planuri și pentru o vacanță mai lungă, în care să profitați de tratamentele balneare oferite pe toată perioada anului. Complexul Balnear Moneasa, alcătuit din hotel, bază de tratament, restaurant și săli de conferință oferă confort, eleganță, dotări și facilități moderne de comunicare și divertisment pentru întreaga familie.
Hotelul Moneasa dispune de camere și apartamente moderne, clasate la 2 stele, 3 stele și 3 stele special, cu toate dotările pentru un sejur în care să vă simțiți ca acasă, totalizând 188 de locuri de cazare. Camerele dispun de băi moderne, majoritatea având cadă spa sau duș cu hidromasaj și de balcon privat, Nu în ultimul rând, hotelul dispune de internet gratuit wireless. Sunt acceptate animalele de companie, așa că cei care doresc să petreacă vacanța împreună cu prietenul necuvântător pot sta liniștiți.
Restaurantul complexului, elegant și pregătit să răspundă oricăror cerințe din gastronomia tradițională sau internațională, are capacitatea de 225 de locuri la care se adaugă terasa care oferă privilegiul unui cadru natural relaxant.
În cadrul complexului, oaspeții au la dispoziție o piscină acoperită și încălzită, masaj, saună, jacuzzi, închirieri de săniuțe, în funcție de sezon. Amatorii de jocuri se pot delecta la paintballclub, la biliard, sau jucând table, șah ori tenis de masă.
Și tot în funcție de sezon, iubitorii de drumeții au ocazia de a vedea locuri unice, la care se poate ajunge ușor, conduși de ghidul stațiunii. Există mai multe trasee turistice marcate, cu plecare din Moneasa, cum ar fi Culmea Cosoi- Cetatea Dezna; Peștera Liliecilor; Dealul Feredeu-Vârful Izoi; Valea Pietrosu-Valea Seacă – fosta platformă meteo – platoul carstic-Tinoasa-Valea Megheș; Vârful Crețu; Platoul Vașcău; Creasta principală până la Vârful Moma.
Informații și rezervări puteți face apelând la pagina noastră de Facebook, accesând site-ul nostru: www.hotelmoneasa.ro, sau scriindu-ne pe adresa de e-mail: office@hotelmoneasa.ro.
(73761)
Citiți principiile noastre de moderare aici!