Revelionul SF, eveniment unic pe mapamond, organizat de Clubul Helion, se va desfășura vineri, 31 ianuarie, de la ora 18, la Casa Oamenilor de Ştiinţă din Timișoara (str.M.Eminescu nr. 11). Tema acestei ediții va fi „Terra-formare în sistemul solar”, exploatată într-un concurs și un chestionar special realizat de Cristian Kuncz.
Arhitectul Mihai-Corneliu Donici va prezenta, într-o expoziție în avanpremieră, „Mecanismele nedescoperite ale lui Leonardo da Vinci”. Din programul serii nu vor lipsi, desigur, pluguşorul fantasy, concursul de… lichidităţi, palpitanta competiție cu final predestinat Miss Catren(ul), tombola fantastică şi, desigur, „Cuvântul Preşedintelui Uniunii Galactice” rostit de maestrul de ceremonii al tuturor Revelioanelor SF, profesorul Cornel Secu.
Vor fi licitate, după legile lumii ferengilor (specie extraterestră din serialul Star Trek, n.r.), vinuri nobile, volume bibliofile și obiecte de artă. Fanteziile galactice şi ideile interplanetare fac parte din rețeta serii, musafirii extratereştri sunt bineveniţi, iar călătoria în timp, cel puţin în istoria SF-ului timişorean, este obligatorie.
La Revelion sunt aşteptaţi creatori și fani ai culturii science-fiction.
Citiți principiile noastre de moderare aici!