Festivalul Inimilor – sărbătoarea folclorului mondial ajunge anul acesta la ediția cu numărul 31. În perioada 6-10 iulie, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara a pregătit un program variat.
Nu mai puțin de 30 de ansambluri din 11 țări de pe trei continente vor participa la sărbătoarea coregrafiei folclorice mondiale.
În fiecare seară de festival, de miercuri până duminică, pe scena din Parcul Rozelor vor urca ansambluri apreciate din România și o mulțime de invitați de peste hotare, care vor aduce în fața spectatorilor folclorul din țări.
Festivalul Inimilor este primul eveniment românesc înscris în calendarul CIOFF (Comitetul Internațional de Organizare a Festivalurilor Folclorice), aflat sub patronajul UNESCO.
Programul detaliat al manifestării va fi anunțat săptămâna viitoare de către reprezentanții Casei de Cultură.
Citiți principiile noastre de moderare aici!