Mara Bulzan ne-a declarat că proiectul care a câștigat competiția organizată de NATO în colaborare cu WMGIC constă într-o strategie de a combate dezinformarea legată de sexism și de violența motivată de gen (gender-based violence) cu ajutorul inteligenței artificiale.
„Am reprezentat Universitatea Politehnica din Timișoara, am concurat împotriva echipelor din toată lumea, însă, în final, jurații, membri ai NATO, ne-au acordat nouă distincția. Suntem foarte mândri de reușita noastră și sperăm să inspirăm și alți tineri să aibă încredere în cunoștințele, ideile și creativitatea lor, să nu ignore problemele sociale cu care ne confruntăm și să caute soluții”, a precizat Mara Bulzan.
Mara Bulzan studiază la Sciences Po în Paris, Eduard Lupșescu la Universitatea din București, iar Denis Hortea la Universitatea Politehnica din Timișoara.
„În sufletul nostru, noi aducem premiul în orașul în care am crescut, am studiat și ne-am maturizat. Așadar, aducem premiul acordat de NATO la Timișoara”, ne-a mai declarat Mara Bulzan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!