Ajuns la cea de-a treia ediţie, festivalul „Salsa Addicted” se împarte în două secţiuni: cea de „cursuri” şi secţiunea „party”. Secţiunea “cursuri” se defăşoară la Casa Armatei, în cele trei săli de dans. Atelierele de dans durează o oră şi sunt în număr de 30. În cele două zile de festival, atelierele vor fi susţinute de artişti internaţionali şi autohtoni, secţiunea „party” urmând să se desfăşoare în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică la discoteca Park Place.
La ediţia din 2010 a festivalului „Salsa Addicted” participă 21 de artişti: 13 artişti internaţionali, zece dintre aceştia fiind la prima apariţie pe scena românească, şi opt artişti români. Printre ei îl veţi regăsi şi pe Kaytee, este chiar sufletul Salsei India şi este un perfecţionist ce pune un foarte mare accent pe tehnică, pe atitudine precum şi pe interpretarea muzicii. El îşi numeşte stilul unic „K-Style”. K-Style, după cum ii place lui Kaytee să spună, se axează pe muzicalitate, mişcare corporală şi dansul cu tot corpul, mintea şi sufletul, conform interpretării şi reprezentării de către dansator a instrumentului la care se cântă, precum şi a modului în care simte muzica. Cum orice dansator îşi are propria personalitate, aşa este şi K-style sinonim stilului colorat şi energetic, dar totuşi fluid, al lui Kaytee.
Din cu totul altă parte a globului şi aflat sub influenţa culturii americane, la „Salsa Addicted” vine şi Sekou McMiller. Aflat în prim planul noii mişcări din lumea dansurilor latine, stilul unic de dans al lui Sekou, plin de esenţe afro-caribbene şi înlănţuit cu tehnici din multe tipuri de dansuri, combinat cu energia sa de pe scenă şi din afara acesteia, i-au adus o recunoaştere internaţională pentru felul în care dansează şi predă. Alte vedete ale scenei internaţionale de salsa prezente la festival sunt Anya Katsevman, Ramon Morales, Brian Libier, Mechteld Sterk, sau Nemanja Sonero, la care se adaugă artiştii români, dintre care cel mai cunoscut este Wilmark.
În serile de vineri şi sâmbată, pe langă petrecerea propriu zisă pe ritmuri de salsa, atmosfera va deveni incendiară şi datorită spectacolelor oferite de instructori şi performeri. Sâmbătă seara este o seară specială şi un dress code va fi impus: fiecare participant trebuie să poarte cel puţin un element: bretele, pălărie, vestă, papion. Un bilet pentru toate cele trei zile ale festivalului se poate comanda până joi, la preţul de 75 de euro. Mai apoi, doritorii pot achiziţiona bilete pentru o seară, la preţul de 15 euro, sau pentru o zi, care include workshop-urile, la preţul de 45 de euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!