Problema a fost semnalată marţi de www.tion.ro, după ce cititorii ne-au sesizat că un grup de tineri fără adăpost care consumă aurolac şi se ocupă de „parcatul maşinilor” a ajuns să facă legea în centrul oraşului, putând fi văzuți zile la rând pe strada Proclamaţia de la Timişoara şi în zona Pieţei Unirii.
Şi asta, deşi în Timişoara există o hotărâre de consiliu local prin care s-a interzis comercializarea şi consumul în spaţiul public a produselor chimice cunoscute sub denumirea de aurolac – bronz aluminiu, bronz argintiu sau bronz auriu. Reprezentanţii Poliţiei Locale afirmau însă că respectiva hotărâre nu poate fi pusă în aplicare din simplul motiv că nu prevede sancţiuni, că aceste persoane sunt ridicate de pe străzi în cadrul acţiunilor pentru combaterea cerşetoriei şi a vagabondajului, dar se întorc… Robu susţine însă că aceste persoane pot fi trase la răspundere.
„Aşa v-au răspuns cei de la Poliţia Locală? (…) Poliţia Locală este la nivelul la care este. Nu sunt mulţumit de ea, am declarat-o în repetate rânduri, foarte mulţi agenţi sunt extrem de slabi, dar nu avem alţii mai buni. La angajări se prezintă destul de mulţi candidaţi, se face o selecţie serioasă, dar se pare că asta-i marfa. Pot fi sancţionaţi cei care sunt găsiţi, că există suficiente posibilităţi de încadrare a lor în cadrul legal existent. Nu sunt eu poliţist, poliţiştii cunosc lucrurile acestea şi îi pot încadra, vă asigur eu. Veţi vedea procesele verbale pe care le vor face. Desigur că am putea avea un cadru legal mult mai bun, dar nu avem voie să stăm nepăsători, invocând doar imperfecţiunile legii. Legea este imperfectă, dar trebuie să vedem ce posibilităţi de acţiune avem. Şi avem destule, numai că din păcate e vorba aici de delăsare, e vorba de incompetenţă la unii, la alţii şi de una şi de alta…”, a declarat, miercuri, primarul.
Edilul susţine sus şi tare că hotărârea privind comercializarea şi consumul de aurolac poate fi aplicată, chiar dacă nu prevede nicio măsură punitivă, stabilind doar o interdicţie.
„Poate fi aplicată. Este doar vorba de competenţă în a o aplica. Există posibilitatea de a găsi o încadrare legală pentru această abatere, dar nu sunt eu poliţist. O să cer poliţiştilor, că nu mi-au semnalat până acum că nu au capacitatea să acţioneze. Dacă nu au capacitatea înseamnă că nu sunt în stare să-şi exercite profesia”, a adăugat Robu.
Edilul a pus apoi mâna pe telefon şi l-a sunat pe directorul adjunct al Poliţiei Locale Dorel Cojan. „Faceţi ceva, suntem năpădiţi de aurolaci!”, i-a spus Robu. Ulterior, reprezentantul acestei instituţii i-a transmis primarului că a găsit un microbuz, de la Aquatim, pentru a prelua aceste persoane de pe străzi, iar Robu i-a cerut să ia legătura cu „comisia antidrog” (n.r. – Centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog) şi să-i trimită pe aurolaci la dezintoxicare… Înainte, aceste persoane erau adunate din oraș de către polițiștii locali cu un autovehicul al Bega Grup.
Citiți principiile noastre de moderare aici!