„Aş fi ipocrit dacă nu aş recunoaşte că am fost surpins când i-am văzut în sală pe d-nii Victor Ponta şi Ilie Sârbu, în situaţia în care hotărâsem că noi, USL-iştii, nu participăm la şedinţă. Eu nu fac un capăt de lume din gestul şi discursul d-lui Ponta, dar îmi exprim părerea că a greşit. Însă cine, oare, nu greşeşte niciodată? Din când în când, fiecăruia ne mai vine rândul şi la a greşi. Ideea cu susţinerea condiţionată de către USL a Guvernului MRU este, evident, o poveste. Este prea târziu ca noi să mai putem susţine ceva ce emană de la Traian Băsescu”, a declarat Nicolae Robu.
El a ţinut însă să precizeze că greşeala aceasta nu va duce la ruperea USL, uniunea luând decizia de a sesiza Curtea Constituţională pentru stabilirea legitimităţii noului Guvern.
„Până una-alta, USL sesizează Curtea Constituţională cerând declararea ca nelegitim a acestui Guvern, date fiind încălcările de regulamente de funcţionare ale Comisiilor Parlamentare în procesul de audiere şi avizare a candidaţilor de miniştri. Este evident pentru oricine cu un minim bun simţ că un aviz dat în lipsă de cvorum n-are cum să fie valid. Oricum, în opinia mea, construcţia politică numită USL nu poate fi demolată doar din atâta lucru ca şi cel avut în vedere”, a mai spus Robu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!