Inițial, primarul Timișoarei a dorit să construiască fântâna arteziană pe Bega. După câțiva ani de tergiversări, primarului i s-a comunicat că proiectul nu va primi avizele necesare, așa că a renunțat la ideea inițială și a mutat construcția în Parcul Botanic, pe terenul aflat în imediata vecinătate a Casei Adam Muller Guttenbrunn.
Ei bine, nici această idee a primarului nu a picat bine unor timișoreni, care au adunat semnături pentru oprirea proiectului estimat la 2 milioane de euro. Anii au trecut, iar proiectul părea deja abandonat într-un sertar. Sâmbătă seara, Robu și-a readus aminte de el.
„AM SPUS CĂ O SĂ FAC AȘA CEVA ȘI VOI FACE! DA, VOI FACE! PENTRU CĂ TIMIȘOARA MERITĂ! Tocmai pt că este un proiect foarte important, nu vreau să mă pripesc, dragi prieteni. După ce a rezultat că el nu poate fi realizat pe Bega, suntem în căutarea unei alte locații. Una la îndemână ar fi spațiul neverde, construibil, pe care îl avem în Parcul Botanic. El ar fi bun, dar nu foarte bun, așa că nu ne năpustim asupra lui. Sper ca în curând să vă pot face cunoscută locația finală, una care sunt convins că o să vă placă”, a scris Robu pe Facebook.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”1642482″]
[related-post post_id=”1603185″]
[related-post post_id=”1641523″]
[related-post post_id=”1834839″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!