Pe lângă proiectul trecerii în subteran a liniei de cale ferată ce traversează orașul, Robu susţine că Timişoara este pregătită să ceară bani europeni şi pentru alte 39 de domenii de dezvoltare, cum ar fi eficientizarea energetică a tuturor instituţiilor publice din oraş.
„Există o listă de 39 de proiecte care sunt eligibile pe noul plan regional. Sigur că noi nu vom aplica toate. Sunt, de fapt, 39 de poziţii, numai că o poziţie înseamnă eficientizarea energetică a tuturor instituţiilor publice din Timişoara. Nu vom putea face aşa ceva, evident! Altă poziţie era modernizarea tuturor cartierelor, după un nou concept. Nu se vor putea face toate deodată! Noi avem proiecte de o asemenea abundenţă încât ar face derizorii orice fonduri. Însă, cu ce anume vom aplica concret vom stabili abia în momentul în care vor fi definitivate specificaţiile aferente noului exerciţiu financiar 2014-2020”, a afirmat Robu.
El a precizat că municipalitatea aşteaptă acum să fie publicate condiţiile de aplicare pentru accesarea acestor fonduri europene şi abia după aceea va stabili care sunt proiectele prioritare pentru Timişoara.
„Trebuie să vedem exact care sunt priorităţile, care sunt condiţiile de aplicare, de punctare şi aşa mai departe şi abia atunci vom vedea şi care sunt sumele şi care sunt proiectele pe care le vom promova în prima linie. Nu vă pot răspunde concret acuma”, a mai spus Robu.
Vă reamintim că pe exerciţiul financiar anterior, municipalitatea timişoreană a obţinut fonduri pentru a realiza, printre altele, pasajul Michelangelo şi reabilitarea centrului istoric. Ambele proiecte trebuie să fie finalizate până cel târziu la jumătatea acestui an pentru ca banii europeni să fie şi viraţi. În pericol să piardă finanţarea europeană este un singur proiect, cel al Managementului de Trafic, însă conducerea Primăriei Timişoara este optimistă şi speră să treacă acest proiect deja aprobat pe exerciţiul financiar 2014-2020.
Citiți principiile noastre de moderare aici!