În primul rând, primarul Timișoarei s-a declarat nemulțumit și de modul în care merg lucrurile în primărie, însă, speră Robu, ritmul de lucru al celor de la Urbanism și Juridic se va îmbunătăți în timp.
„Nu sunt mulțumit de ritmul în care merg lucrurile cu pregătirea punerii în operă a noului cadru legislativ. O parte din funcționari sunt extrem de greoi, mai ales la Direcția de Urbanism, la Serviciul Juridic, durează foarte mult până se dau avize, până se redactează proiecte de Hotărâre de Consiliu Local. Nu știu ce să mai fac cu acești oameni ca să le cresc viteza, să le cresc eficiența. Dar lucrăm cu materialul pe care îl avem. Sper ca în locul celor care mai pleacă din diverse structuri la Consiliul Județean (în ultima perioadă mai mulți funcționari ai Primăriei Timișoara s-au transferat la CJ Timiș – n.r.) să găsesc oameni cu altă dinamică și să ajungem la o funcționare mai bună a aparatului primăriei”, a declarat Robu.
Pe de altă parte, primarul Timișoarei a anunțat că municipalitatea va organiza o dezbatere publică cu această temă, după ce cadrul legislativ s-a schimbat, iar primăria poate acum să investească în reabilitarea clădirilor istorice, chiar dacă nu este proprietarul acestora. Prioritate vor avea, însă, clădirile din centru.
„Vom organiza în perioada următoare dezbatere publică, în 27 octombrie, joi, de la ora 15, în sala de consiliu. Vor fi invitați specialiști în domeniu și, desigur, cetățenii. Punerea în practică a noii legislații presupune parcurgere unor etape. Prima este stabilirea zonelor prioritate. Zona prioritară de intervenție 1 este zona Piața Victoriei, zona prioritară de intervenție 2 este zona Cetate, zona prioritară de intervenție 3 este reprezentată de cartierele Iosefin și Fabric, zona prioritară de intervenție 4 este formată din zonele secundare pe care le conțin cele două cartiere istorice Iosefin și Fabric”, a mai spus Robu.
Recent, însă, Primăria Timișoara a pierdut o finanțare de 3 milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Germaniei, așa că implicarea municipalității în reabilitarea clădirilor istorice din oraș se poate face doar din fonduri locale, care, evident, sunt mai limitate.
„Vreau să punctez și cu această ocazie să nu se stea în așteptarea sprijinului financiar al primăriei pentru reabilitarea clădirilor istorice. Primăria se va implica într-un număr foarte redus de clădiri pentru că nu are resursele financiare. Noi acordăm prioritate absolută clădirilor din Piața Victoriei și la egalitate, putem spune, unor clădiri din centrul istoric. Am văzut că mulți proprietari privați fie și-au reabilitat clădirile, fie au schelele puse și sunt în curs de derulare lucrările de reabilitare. Îi felicit pentru asta și le mulțumesc că au înțeles că fiecare proprietar are obligația să se ocupe de proprietățile sale, nu să aștepte ajutor”, a explicat Robu.
Primarul Timișoarei a dat, însă, și un ultimatum celor care locuiesc în clădiri de patrimoniu și le neglijează: nu aveți bani să vă întrețineți proprietatea, va trebui să vindeți. Robu a explicat că primăria îi va obliga pe acești proprietari să ia o decizie crescându-le impozitul chiar și de 5 ori.
„În limita a ceea ce putem, noi venim cu un ajutor, dar mesajul este să nu se bazeze nimeni pe acest ajutor, pentru că vom aplica taxa pe paragină, care va însemna majorarea taxelor și impozitelor locale de șase ori. Deci cu 500% față de cât sunt și vom fi necruțători, pentru că Timișoara trebuie să ajungă în doi-trei ani să nu mai aibă în toată zona centrală clădiri neîntreținute corespunzător și, de asemenea, trebuie să ajungă, tot într-un orizont de timp scurt, ca nici cartierele Fabric și Iosefin să nu mai aibă astfel de clădiri cu valoarea arhitecturală lăsate în paragină. Cine nu este în stare să-și întrețină proprietatea trebuie să se orienteze spre proprietăți pe care este în stare să le gestioneze. E o regulă valabilă în oricare oraș civilizat din lumea aceasta, niciunde nu se trece cu vederea crearea unei imagini negative a orașului în care trăiește de către cineva, pe motiv că nu are bani. Fiecare trebuie să trăiască acolo unde are bani. Am bani să trăiesc la bloc, trăiesc acolo, sunt fericit. Cine are bani să trăiască într-o super vilă, foarte bine, bravo lui, trăiește acolo fericit. Nu e normal să angajezi cheltuieli pe care nu le poți susține, nici la nivelul unei instituții, nici la nivelul unei persoane fizice. Lucrul acesta trebuie înțeles”, a mai declarat primarul Timișoarei.
După dezbaterea publică, Primăria Timișoara va stabili o sumă din bugetul local pe care o va aloca reabilitării clădirilor istorice, iar abia apoi proprietarii se vor putea înscrie în acest program de ajutor.
„Etapa a doua este reprezentată de aprobarea în bugetul local a sumelor destinate reabilitării clădirilor istorice. În etapa a treia se face notificarea proprietarilor privind obligațiile și răspunderile pe care le au. În etapa a patra se depun dosarele pentru înscrierea în program. În etapa a cincea se face analiza solicitărilor de către echipa de evaluare și abia apoi se supune aprobării în CL intervenția pentru fiecare clădire în parte”, a concluzionat Robu.
Articole pe aceeași temă:
Robu trece la amenintari: Vom amenda fara menajamente proprietarii de cladiri istorice!
Greu cu renovarea cladirilor istorice la Timisoara. Primaria cauta constructor pentru un imobil
Citiți principiile noastre de moderare aici!