Primarul Nicolae Robu a afirmat că, săptămâna viitoare, cei care vor trece pe lângă şantierul pasajului Michelangelo vor vedea muncitorii la lucru. Asta pentru că urmează betonarea finală a planşeului şi se va începe montarea parapeţilor la podul de peste Bega.
„S-au plătit betonul şi fierul pentru lucrarea de la Michelangelo şi săptămâna viitoare sunt îndeplinite toate condiţiile pentru betonarea finală a planşeului pe toată lungimea sa. Probabil, tot săptămâna viitoare va începe montarea parapeţilor la pod”, a spus Robu.
Rămâne de văzut dacă muncitorii vor reuşi să recupereze perioada în care lucrările au stagnat şi să încheie la timp acest proiect, adică în luna septembrie a acestui an. Vă reamintim că, la începutul acestei săptămâni, conducerea Primăriei Timişoara recunoştea că stadiul de realizare a proiectului este de 50 la sută, adică acelaşi procent care era dat publicităţii şi în luna noiembrie a anului trecut.
Articole pe aceeaşi temă:
Lucrarile din zona Michelangelo, in acelasi stadiu din noiembrie pana in martie: la 50%!
Lucrarile de la Michelangelo sunt sistate. Cititorii ne-au sesizat ca in zona… se doarme
Citiți principiile noastre de moderare aici!