Întrebat cum vede o eventuală modificare legislativă prin care să se revină la alegerea primarilor în două tururi, Robu a răspuns:
„Cred că nici nu mă avantajează, nici nu mă dezavantajează alegerea primarului din două tururi de scrutin. Am avut data trecută 53% și oricum nu asta este important. Pentru mine nu este important dacă sunt eu avantajat sau nu. Este important să fie cât mai bine pentru comunitățile locale din țara noastră. Este o realitate că alegerea unui primar cu o majoritate de voturi îi dă mult mai multă legitimitate decât alegerea cu 20-25%, cum s-a mai întâmplat prin unele locuri”.
Cu toate acestea, Robu susține că nu este îngrijorat în perspectiva alegerilor de anul viitor.
„Este o realitate pe care nu o poate contesta cineva. În ceea ce mă privește, așa cum vor vrea cetățenii Timișoarei, așa se va întâmpla. În 2016 am avut 53%. După percepția pe care o simt printre oameni, am un grad de favorabilitate mai mare decât oricând. La vot se va vedea, eu nu mă consider dinainte câștigător și nu m-am considerat niciodată dinainte câștigător, chiar dacă am câștigat la diferență foarte mare de voturi de cei clasați pe locul doi. Am avut mai mult de dublu număr de voturi față de ei. Eu îmi văd de treaba mea, fac astfel încât să am cât mai multe realizări, nu intru în dispute cu niciun contracandidat, nu le port de grijă (…) eu îi respect pe toți și mai departe îmi văd de treaba mea, nu sunt preocupat de modul în care își fac campanie, de nimic din ce fac ei”, a mai spus Robu.
Trimite articolul
Xmai cateva luni si dispari din peisaj robule
Estompator, în 2016, la locale, prezența la vot în Timișoara a fost 28,3438%. Dintre ăia, 53% au votat cu tine.
„Este o realitate că alegerea unui primar cu o majoritate de voturi îi dă mult mai multă legitimitate decât alegerea cu 20-25%, cum s-a mai întâmplat prin unele locuri” – NR
Boss, tu ai ieșit cu legitimitate 15%
Ne vedem la urne!
robule anul viitor ți-a sunat ceasul. Ți-ai bătut destul joc de banii timișorenilor.
Este normal ca sa fie alegerile de primari in 2 tururi. In primul tur se detaseaza primii doi de restul de “vreau sa fiu si eu primar”.
Nu este corect ca primari sa fie aia de au “castigat” cu 28-30% din voturi si alti 5 candidati sa fie pe locul 2-6 cu cate 20-25% , chiar daca sunt de alta orientare politica aia 5 si numai locul 1 de alta orientare.
In orasele mici si comune merge primarul actual si imparte pungi cu hajutoare si asa castiga de obicei locul 1 in turul 1. Daca hajutoratzii voteaza ca orbetii si inca ii mai duce in vizita ca turisti in satele vecine, infratite!
Asa a ajuns sa fie rosu pente primari.
UDMR-ul este si el pentru un tur ca nu prea sunt multe sate cu majoritate unguri. Romanii se cearta, unii rosii altii galbeni si ungurii asa prind locvul 1 in turul 1
De ex, la mine in oraselul de bastina a ajuns primar un rosu cu 32% acuma consiliul nu este rosu si se cearta intre ei de le ies fulgii si isi baga numai bete-n roate. Orasul e vraiste, dar primarul e rosu!
Robule, tu esti DEZAVANTAJA, nu avantajat !
daca in primul tur iesi tu si un USR-ist, e cam oabla treaba pentru tine! Ai sanse foarte mari sa ocupi locul 2.
Asa ai zis si inainte de europarlamentare si-ai luat bataie in Timisoara.
Ziceai ca PNL o sa castige DETASAT. :)))))
Hai ca mai un pic si scapam de incompetenta ta si a celor care te inconjoara.
O scârbă mai mare nu am când îl aud pe Lagerfeld ca vorbește. Prieten cu prietenul interlopilor, sclavul Continentalului, oxigenul palmierilor, peisagistul porților de la intrarea în oras, mecanicul tramvaielor, concasatorul bordurilor, Popeyul vapoarelor, electricianul semafoarelor, fotbalistul golgheter al tuturor sezoanelor și mai presus de toate regele academician, doctor,…… inginer al combinațiilor. Dacă pe ăsta îl mai votăm, ne meritam soarta!!
Zise primarul ales de 14,6% diin cei cu drept de vot.
Citat: “În 2016 am avut 53%”
Sa NU SE LAUDE vremelnicul primar cu 53% ! A avut 53% din voturile exprimate…..
Timisoara are aprox 300.000 de locuitori (buletin de Timisoara) dintre care vreo 200.000 au drept de vot; dintre acestia aprox 28% au votat in 2016 la alegerile locale deci aprox 56.000 de voturi.
Primarul actual a avut 53% din cele 56.000 de voturi exprimate deci aprox 30.000 de voturi….
Robu a fost ales cu aproximativ 30.000 de voturi (sunt 15.000 membri PNLin Timisoara) intr-un oras cu 300.000 de locuitori asta reprezinta aprox 10% din numarul de locuitori si 15% din numarul celor cu drept de vot! (de 30.000 voturi din 200.000 cu drept de vot)
ROBU NU ARE LEGITIMITATE !!!
adio pletosule ,ocupate de chitara si dute plimbate printre unicele tale realizari si anume pasajele ,in rest bate vantul prin oras ,si uita sa il iei cu tine si pe nasleu cu fratii inerlopi ,sa nu mai auzim de tine niciodata
Robocap, chiar crezi ce zici? Cu 14 la suta in 2016, dupa ce ne-ai mai strivit alti patru ani, cat crezi ca obtii in 2020? Robocap – prostanul, ca sa iti citez pretenarii, cat crezi ca mai rezistam? Sau mai bine zis, cat crezi ca mai rezisti? Pe mine personal m-ai tradat, in 2012 te-am votat crezand orbeste in tine, si ce sa vezi… am luat o teapa cat casa. Si amicii mei din mediul universitar m-au avertizat, imi ziceau: vezi ca nu e cum crezi, e un individ execrabil, nimic din ce cititi voi prin presa. Nu i-am crezut. Asta e, mai greseste omul, dar o singura data. Data viitoare vom fi toti prezenti la vot. AMR 7 luni.
Chiar ai tupeu sa crezi ca mai prinzi un mandat, adio de la cârma Timișoarei pletosule..
Calmeazăte nesimtitule și obisnuiestete cu gândul că vei pierde alegerile. Stai liniștit. Ceea ce declari sunt vise deșarte.
Minciuni si iar minciuni… Puterea ti-a luat mintile Robocap ! Manele , pitzipoance si droguri… Dupa ce ca sustii toate cele mentionate, mai vrei un mandat de primar? Dragnea se visa presedinte si tot asa la scena deschisa o ardea cu pitipoanca lui pana cand … A sunat ceasul si s-a trezit! In penitenciar doamne-ajuta!
Cel mai bun primar de pana acum a fost Nicolae Robu.
Dintre toti hotii, el e cel mai mic … da, cel mai bun de pana acum dupa astfel de standard… norocul nostru ca nu am avut primar psd-ist… urmatorul poate e cu noroc, poate poate alegem un om cinstit si cu viziune, transparent, fara sa trimita batausi pe urmele presei.
am avut parte in mandatul robu de ;mizerie in oras cat incape ,tramvaie vechi in marea lor majoritate ,tantari cat cuprinde ,toalete prin parcuri ioc ,stadion nou nici pomeneala ,sala polivalenta neterminata nici acum ,un strand aqua park zero ,mai vreti sa continuam ,sau vreti sa ne laudam cu cateva pasaje ,unicele realizari ale tovarasului pletos si mandru
Daca PNL-ul nu scapa de individul asta, tot mai jos se duce. In 2016 , Lae a luat 41531 voturi, adica 14.55 % si nu avea nici un fel de concurenta mai rasarita, in general ne durea pe toti in c.. de alegeri, prezenta la vot fiind de 28.34% . Anul asta la europarlamentare, PNL Timisoara a tras in jos scorul partidului pe judet, in conditiile in care a luat 36367 voturi (aici fiind incluse si voturile celor de pe liste suplimentare ce nu vor avea drept de vot la locale Timisoara) in timp ce USR Plus, a luat 63178 voturi… Nu voi adauga diferenta dintre calitatea posibililor contracandidati si “oferta” PNL: autoaplaudac, ultracinstit , zis si “stie el mai bine”, “Ing., Dr. ŞI, Dhc, Prof. univ. Nicolae Robu”
unde sunt palmierii si fantaniile cantatoare ? unde ?
In Timisoara sunt circa 5…600.000 de locuitori, din care sub 300.000 cu drept de vot (autoritatile habar nu au cati sunt in realitate).
In 2012 robu a fost ales cu 55.422 de voturi Pe listele USL. Adica acolo au fost toti psd-istii.
In 2016 a avut 41.531 de voturi adica 52.9% din cei ce au votat. Mai putin de 80.000, aprox 28.3%.
Adica a pierdut un sfert din numarul celor ce l-au votat in 2012.
Deci, de fiecare data a obtinut cam 10% din totalul locuitorilor. Adica aproximativ 9 din zece locuitori NU l-au votat. Si acolo sunt si cei ce au votat partidul nu cimpanzeul. Si asta vorbeste de reprezentativitate! Critica psd-ul, uitand ca aia l-au pus acolo. Caracter!
Astept cu interes datele din 2020. Daca se pastreaza trendul, si se prezinta la vot peste 60.000 de oameni e pa si pusi si Timisoara are o sansa la un om cum au Oradea su Clujul.
Si, apropo, eu sunt liberal din totdeauna, chiar daca nu sunt inscris in nici un partid si nici nu voi fi vreodata (am “stomacul mai sensibil“).
Orice ai spune,orice ai face esti un bou vopsit care trebuie dat de pamant la urmatoarele alegeri.As vota orice cu exceptia ta.
Esti un cretin, prostule! Te mai voteaza cativa oameni, dar majoritatea vor vota impotriva ta, din cauza imbecilitatilor pe care le-ai facut si pe care continui sa le faci cu atata nonsalanta! Continua tu sa visezi la un al treilea mandat, dar vei avea parte de o supriza tare neplacuta!