Seara de marți a fost una cu ghinion pentru Mihai Vlad, un tânăr din Timișoara care și-a nenorocit fața în urma unui impact cu o groapă. A ieșit de la lucru și a rămas în oraș cu câțiva prieteni. Aproape de miezul nopții a plecat către casă, pe bicicletă. Pentru că era beznă pe toată strada Oituz, Mihai a decis să pedaleze pe trotuar și să nu riște să nu fie văzut de mașini. Aproape de intersecția cu Punctele Cardinale însă, tânărul a nimerit într-o groapă lăsată nesemnalizată de muncitorii care au introdus cablurile aeriene în subteran. Recunoaște că a băut trei beri, dar spune că asta nu înseamnă că nu a văzut pe unde merge.
„Am fost la urgențe la Clinicile Noi, unde mi-am făcut un consult. M-a întrebat o domnișoară de acolo dacă am consumat alcool, i-am zis că am băut trei beri. A zis că «eeee, numai trei beri», de parcă ar fi știut ea cât am băut. Când m-am dus la IML au scris pe certificat că am fost beat, că am avut etilitate acută”, ne-a povestit Mihai.
Tânărul biciclist și-a pierdut cunoștința, și-a spart fața și a ajuns la spital, iar a doua zi a mers la IML. Are șapte copci în buză, doi dinți lipsă și fractură la nas și a vorbit deja cu un avocat să dea autoritățile în judecată.
„Groapa aceea nu avea ce să caute acolo. Nu este canal, este o groapă pentru cablurile de internet, e destul de adâncă. O să dau în judecată primăria, executorul lucrării, nu am nimic cu primăria, vreau să fiu despăgubit pentru ce mi s-a întâmplat, eu nu am nicio vină”, ne-a mai spus biciclistul.
Ce spune primarul Robu
Primarul Timișoarei susține că nu s-a interesat prea mult de cele întâmplate și spune că este regretabil că era o groapă acolo, că nu știe dacă biciclistul avea voie pe acolo și că este regretabil că era beznă. Aceasta în condițiile în care toată zona era încă în șantier.
„Este regretabil că a rămas o groapă acolo, dar nu știu dacă el avea ce căuta acolo, nu știu dacă a avut far. Acea groapă nu trebuia să existe acolo, bezna încă e consecința unei perioade nefericite din istoria noastră, când n-am putut să asigurăm funcționarea sistemului de iluminat public. Acum s-a repus sistemul de iluminat public într-o mulțime de locații în Timișoara, dar nu peste tot. Aici, fiind șantier, încă nu funcționează sistemul de iluminat public, dar se va face funcțional. Și asta este inadmisibil, să avem beznă”, ne-a spus Robu.
Mai mult, nu știe dacă să creadă că tânărul biciclist a avut far pe vehiculul pe două roți, pentru că, dacă ar fi avut, atunci ar fi mers pe carosabil, nu pe trotuar, în viziunea lui.
„Este inadmisibil să rămână gropi nesemnalizate. Trebuie să aibă o anumită existență. Este obligatoriu să se ia măsuri pentru trecători. Trebuia să fie semnalizată. Este regretabil că nu era rezolvată problema iluminatului public. Este îndoielnică pretenția lui că ar fi avut far. Dacă ar fi avut far era preferabil să meargă pe carosabil. Îmi pare rău pentru cetățeanul respectiv. Dincolo de ceea ce e în cârca lui. Eu regret că se întâmplă să existe asemenea situații”, a completat edilul-șef.
Edilul-șef recunoaște că groapa ar fi trebuit semnalizată, dar spune că încă nu a chemat pe cineva de la firmele care au lucrat acolo să dea explicații. A doua zi de la incident, groapa a fost împrejmuită de polițiștii locali.
„Eu nu știu exact unde a fost ce s-a întâmplat, dacă era un loc pe care se putea circula cu bicicleta. Dacă tot a existat groapa, ar fi trebuit împrejmuită. Nu era marcată pistă acolo, dar la fel de ușor putea să își scrântească piciorul un pieton, care avea ce căuta acolo. Nu e în regulă că a fost groapă, nu e în regulă că nu a fost iluminat. Nu am chemat, că avem atâtea de făcut”, a conchis Robu.
Strada Oituz și intersecția Mărăști au fost proaspăt reabilitate de Primăria Timișoara, însă lucrările nu s-au încheiat, chiar dacă circulația în zonă a fost redeschisă. De altfel, lucrările ce au mai rămas de făcut nu sunt semnalizate corespunzător, iar noaptea nu este lumină în toată zona.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2108376″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!