Așa cum tion.ro vă informa în urmă cu câteva zile, săptămâna trecută mai mulți timișoreni au stat cu caloriferele dezmorțite, după ce Colterm a dat mai puțin agent termic. S-a ajuns la această situație pentru că E.ON a furnizat mai puțin gaz către compania de termoficare a Timișoarei, din cauza unor datorii istorice pe care Colterm le are de achitat. Între timp, E.ON a redeschis robinetul, după ce a semnat o convenție cu reprezentanții Colterm, care spune că absolut toate datoriile trebuie achitate până la jumătatea lunii martie.
Reporterii tion.ro au descoperit o amendă pe care Colterm trebuie să o achite către ANRE, care a sancționat compania, în 2016, pentru „nerespectarea reglementărilor emise de ANRE privind stabilirea prețurilor și tarifelor”. S-a mers în instanță, iar de la o amendă de 200.000 de lei s-a ajuns la una de 30.000 de lei.
Primarul Nicolae Robu spune că nu sunt probleme deloc la Colterm și că agentul termic este livrat în „parametri NOMINALI”. Edilul Timișoarei critică dur mass-media care a îndrăznit să facă publice problemele de la compania de termoficare.
„Colterm nu e în colaps, Colterm livrează agentul termic în parametri nominali, în pofida frigului accentuat! Nu luați în seamă presa nepresă! Au făcut tot posibilul unii să ne creeze probleme și aici, dar … nu le-a ieșit, mai bine zic, nu le-a ieșit nici aici! Personal, am rezolvat problemele și în acest an, ca și în anii trecuți, încât Colterm să poată funcționa continuu și în parametri nominali!
Da, există datorii mari – datorii istorice, nicidecum făcute de când sunt eu primar! – și există și datorii curente, de când se cere plata gazului în avans, dar am încheiat convenții de eșalonare a achitării lor girând cu onoarea mea și lucrurile funcționează! Nu s-a întrerupt gazul, nu s-a oprit extragerea cărbunelui, nu s-a oprit transportul lui! Deci, Colterm funcționează și va funcționa la parametri nominali! Spre marea dezamăgire a celor care s-au străduit să fie altfel și au și plătit să se scrie că ar fi altfel! Și, bineînțeles, a celor care au scris!”, a scris Robu, pe Facebook.
Articole pe aceeași temă:
Arde rau la Colterm! Societatea trebuie sa plateasca si o amenda pentru preturi si tarife
Probleme grave la Colterm, ascunse sub pres. Nu exista stoc de carbune, iar E.On a limitat gazul
Citiți principiile noastre de moderare aici!