„Cu amărăciune vă spun că, după părerea mea, dl. Tăriceanu şi-a pus punct carierei politice de o manieră lamentabilă. Nu am văzut niciun om politic în România într-o situaţie atât de umilă cum l-am văzut pe dânsul când s-a dus de unul singur, ca un cerşetor, la Palatul Victoria şi s-a întors, tot singur, necondus nici măcar din politeţe până la poartă, cu traista goală”, a afirmat Robu.
În ceea ce priveşte posibile plecări ale liberalilor din Timiş la noua formaţiune creată de Călin Popescu Tăriceanu – Partidul Reformist Liberal – Robu crede că acest lucru nu se va întâmpla.
„Nu cred că, nu numai parlamentari, dar nu cred că din Timiş o să plece vreun membru, oricât de simplu. Nu am auzit niciun coleg până în momentul de faţă care să nu fie decepţionat de gestul domnului Tăriceanu. Este de neînţeles pentru mine, pentru că dl. Tăriceanu s-a dovedit un om inteligent, un prim-ministru foarte bun, şi chiar aveam impresia că este un adevărat om de stat”, a mai spus Robu.
Întrebat dacă există vreo şansă ca PSD să îl susţină pe Călin Popescu Tăriceanu la Preşedinţie, Robu a răspuns că această veste l-ar bucura deoarece, în acest caz, Crin Antonescu nu ar avea nicio problemă să câştige alegerile.
„Mă îndoiesc că PSD-ul l-ar susţine (pe Călin Popescu Tăriceanu la Preşedinţie – n.r.). Dar ne-am bucura dacă s-ar întâmpla asta, pentru că atunci chiar nu am avea nicio problemă să câştigăm Preşedinţia. Vorba preşedintelui Crin Antonescu, ce impresie de forţă ar da PNL, să aibă doi candidaţi: unul din partea PNL şi unul din partea PSD”, a concluzionat Robu.
Articole pe aceeași temă:
Iohannis: Actiunea lui Tariceanu este usor deplasata
Citiți principiile noastre de moderare aici!