Reprezentantul unui grup de șoferi ne-a scris pe adresa redacției, acuzând că radarele de viteză instalate în oraș încă nu arată corect vitezele autoturismelor.
„Cu toate că atât de multă lume a sesizat prin diverse canale faptul că radarele din Timișoara indică incorect vitezele, nimeni nu a făcut nimic în sensul de a remedia această situație absurdă, prin care mii de cetățeni pot ajunge în instanță sau chiar să plătească amenzi incorecte și de justificate”, ne-au scris cititorii tion.
[related-post post_id=”1917572″]
Robu a găsit însă explicația: bordul autoturismelor nu arată bine. Sau oamenii au trecut la „roți de iarnă, care au alt diametru”.
„Nu arată bordul lor bine. Sigur că s-au făcut reglaje, au fost omologate. Pe lângă faptul că ele sunt produse de firme dintre cele mai serioase din lume și au venit cu certificat de omologare, pe lot, la cererea poliției s-au făcut probe metrologice și au fost și omologate și individual. E foarte puțin probabil să nu arate corect, dar trebuie avut în vedere că sunt mai multe mașini în trafic. Poate cuiva i se pare că el e în colimatorul radarului și de fapt nu este el, ci este o mașină de alături. Nu știu ce se întâmplă, e foarte puțin probabil. Sigur, orice lucru se mai poate și defecta, însă este puțin probabil. Dar uitați ce explicație ar putea fi: își schimbă oamenii roțile, trec de la roți de vară la roți de iarnă. Au alt diametru, automat, în acel moment, e alta indicația, pentru că măsurătoarea de viteză este una indirectă”, a explicat primarul Timișoarei.
Edilul-șef susține că șoferii ar trebui să facă sesizări la primărie, în scris, la Camera 12, către Direcția Edilitară, indicând exact radarul care cred ei că nu funcționează.
Oricum, edilul-șef susține că prin oraș se circulă deja mult mai bine de când au fost instalate camerele video în intersecții și radarele de viteză, dar și sistemele de detecție a trecerii pe roșu.
„Eu cred că este un mare pas înainte făcut de Timișoara, după câte știu în premieră națională, că are un sistem omologat pe baza căruia se poate asigura respectarea legii în trafic. Noi nu ne propunem să amendăm pe nimeni, dar ne propunem să asigurăm securitate în trafic și asta se poate asigura prin respectarea legii. Nu este tolerabil să vezi tot felul de indivizi iresponsabili trecând pe roșu, să-i vezi gonind cu 100-120 km/h printr-un oraș ca Timișoara, pentru că astfel de fapte pun în pericol integritatea corporală și chiar viața unor oameni nevinovați. Trebuie să luăm măsuri. Noi nu am făcut nimic în premieră mondială, doar așa ceva, ce avem noi aici, au alții de multă vreme. Cetățenii români care merg în Germania, de exemplu, știu să fie atenți. Dacă văd că sunt restricții, au grijă să nu depășească viteza, pentru că știu că automat vor fi amendați. Când vin acasă, aceeași oameni, că aici nu prea există sisteme automate, aici toată lumea își face de cap. Nu e în regulă. Se circulă deja mai disciplinat. Vedeam înainte nenumărate treceri pe roșu, dar zilnic. Nu înseamnă că nu mai sunt, dar nu am mai văzut la cât umblu eu prin oraș. Scopul nu e să amendăm, ci să îi protejăm pe cetățeni”, a conchis Robu.
Vă reamintim, în cadrul proiectului de management al traficului au fost instalate în Timișoara șapte radare de viteză – pe Calea Aradului, pe strada Sever Bocu, pe Calea Dorobanților, pe Calea Șagului, la ieșirile din Timișoara, dar și în Piața Leonardo da Vinci, pe ambele sensuri la intrarea/ieșirea din pasajul Michelangelo.
Totodată, în intersecții sunt și 37 de sisteme de detecție a trecerii pe roșu: Calea Șagului – Liviu Rebreanu, str. Brătianu – Revoluției – Hector, Piața Brătianu (Punctele Cardinale), str. Republicii – Jiul, str. Circumvalațiunii – Gh. Lazăr, str. Simion Bărnuțiu – Dorobanților – Gh. Adam, str. Mihai Viteazul – str. Vasile Pârvan, str. Cetății – Gh. Lazăr, Calea Aradului – str. Miresei, Calea Circumvalațiunii – str. Brediceanu.
Proiectul „Trafic management și supraveghere video” a prevăzut semafoare noi în 44 de intersecții, 90 de intersecții modernizate, montarea de camere de supraveghere în 134 de intersecții, montarea a 230 de camere video în trafic, a șapte radare de viteză, a 13 radare de informare, a 13 panouri cu afișare numerică, precum și montarea unui număr de 37 de sisteme de detecție a trecerii pe roșu, a 17 panouri de afișare a mesajelor variabile și amenajarea unui centru de comandă pentru trafic și supraveghere video, cel de pe Bd. Iuliu Maniu. Totul a costat aproape 6 milioane de euro, mare parte din bani venind de la Uniunea Europeană.
Citiți principiile noastre de moderare aici!