„O să dau ca temă teii împletiţi. Chiar i-am fotografiat, o să îi prezint celor de la Horticultura şi o să văd ce implică asta. Nu cred că ar fi vorba de costuri foarte mari. Aici trebuie să ai şi imaginaţie, că nu totul costă, până la urmă, mult”, a declarat Robu.
În opinia primarului, aceşti copaci s-ar preta să fie plantaţi pe malurile Begăi şi chiar în parcurile din zona centrală.
„Mai degrabă s-ar preta pe malul Begăi sau pe undeva prin parcurile pe care le avem prin zonele centrale”, a mai spus Robu.
Bruges a fost Capitală Culturală Europeană în 2002, centrul acestui oraş belgian fiind inclus în patrimoniul mondial UNESCO în anul 2000.
Articole pe aceeași temă:
Robu s-a intors cu idei din Dubai: Miracle Garden, sursa de inspiratie pentru Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!