Primarul liberal al Timişoarei, Nicolae Robu, susţine că nu a discutat de acest lucru cu preşedintele Traian Băsecu, astăzi susţinător al Mişcării Populare, alături de alţi foşti ”grei” ai PDL. I-a spus însă că Timişoara nu a primit niciun leu de la Guvernul Ponta, în afară de plata unor datorii ale Colterm ori ale altor regii.
„Nu am discutat despre acel mesaj, nu a avut absolut nicio legătură. Înainte de a şti că voi avea o întrevedere cu domnul preşedinte, am lansat un asemenea mesaj. Mi s-a părut că ar fi fost în fel şi chip interpretată lansarea acestor idei după întâlnirea cu preşedintele. Eu am aflat că mă întâlnesc cu preşedintele aseară, la ora 22, astăzi la ora 9.30 a devenit o certiudine. Absolut nicio legătură nu are comunicarea acestor idei, care nu sunt de azi, de ieri, care au fost alimentate de foştii parteneri”, a spus Robu.
Primarul spune că a vorbit depre proiectele Timişoarei cu preşedintele Traian Băsescu.
„Domnul preşedinte mi-a împărtăşit puţin din experienţa de primar general, inclusiv în privinţa anumitor perturbări pe care le produci inevitabil atunci când implementezi proiecte. I-am explicat că simt pe pielea mea lucrul acesta, i-am spus că în Timişoara sunt peste o sută de lucrări în desfăşurare”, a spus Robu.
Proiecte şi… datorii… „Nu puteam să nu scot în evidenţă că Timişoara nu a primit niciun leu de la guvernele Ponta pentru niciunul dintre proiectele sale, în afară de sumele care au făcut obiectul acelei regularizări, compensări de arierate (n.r. – pentru Colterm). Mi-a spus că e foarte bine că am avut curajul să valorific oportunităţile de finaţare europeană şi să implementez un număr aşa de mare de proiecte”, a concluzionat Robu.
Înainte de întrevederea cu Băsescu, liberalul vorbea, într-un mesaj lansat în mediul virtual, despre unificarea dreptei.
„Cel mai rău lucru care se poate întâmpla României este rămânerea pe termen lung – şi chiar mediu sau scurt! – la putere a stângii (PSD) şi mai ales extinderea acestei puteri spre Preşedinţie sau în administraţia publică locală. Cel mai bun lucru pe care îl pot face partidele de dreapta este să-şi unească forţele. Acest lucru trebuie să înceapă de jos, din administraţia publică locală, şi să continue până la vârf, inclusiv cu fuziuni. Avem şansa să avem un partid de dreapta istoric – PNL -, cu o istorie strălucită, cu care oricine se poate mândri şi care în mod incontestabil este, la ora actuală, partidul de dreapta numărul 1 în România, în jurul ori şi mai bine în cadrul lui, coagularea dreptei româneşti poate avea loc”, a transmis Robu pe Facebook.
Citiți principiile noastre de moderare aici!