Marți, primarul Timișoarei a făcut din nou o trecere în revistă a situației dezastruoase de la Societatea de Transport Public Timișoara, despre care spune că a reușit să o salveze de la faliment. Robu s-a plâns de halul în care circulă mijloacele de transport în comun, dar este mulțumit de parcul auto al STPT. Edilul-șef anunță că primăria ar urma să cumpere încă 20 de autobuze pentru fosta regie.
„Vrem să mai cumpărăm 20 de autobuze, pe lângă cele 20 de minibuze. Una peste alta, la transportul în comun putem spune că noi ne-am făcut datoria, în cadrul administrației pe care o conduc. Asemenea sume nu s-au dat pentru transportul în comun nici dacă adunăm zeci de ani anteriori. Avem un alt nivel de parc auto, o să vină și vaporașele, avem biciclete. Trebuie însă o mai bună rânduială în RATT. Și va veni și momentul acestei bune rânduieli”, a anunțat Robu.
Mai mult, spune că a cerut conducerii societății nenumărate îmbunătățiri, dar nu s-a întâmplat nimic, nici în ceea ce privește un studiu al celor mai bune trasee, introducerea plății călătoriei prin SMS, nici în ceea ce privește remedierea problemelor cu afișarea timpilor sau amplasarea de sisteme de antifurt la motorină.
„Am cerut actualei conduceri, care în ochii mei e decăzută definitiv, să facă un studiu prin care să se demonstreze ce trasee trebuie să existe în sistemul de transport public al Timișoarei, că nu mai suntem în situația de acum 40-50 de ani.
Nu e făcut, abia acum când l-am muștruluit pe domnul director mi-a spus că e aproape gata. Foarte ciudat că nu mi-a spus niciodată că l-a declanșat acel studiu. Am mari îndoieli, nu mai cred ce-mi spune. Am cerut plata cu telefonul, tot de vreo doi ani insist, problema extrem de simplă nu e rezolvată nici astăzi, sunt mereu explicații. (…)
Se stă foarte mult în stații, sunt linii precum linia 33, care dintotdeanua în Timișoara a funcționat foarte bine, acum ajungi să stai la 33 și zeci de minute. Este inadmisibil ca un autobuz ca 33 să circule atâta de rar. Traficul, nu numai aici, în general, sunt oameni mulți în stații, ceea ce nu e în regulă”, a completat edilul-șef.
Cât despre timpii de așteptare afișați în stații, Robu spune că mai bine nu s-ar afișa, iar călătorii ar fi informați de locul în care se află mijloacele de transport în comun, nu de timpii în care ajung.
„Veșnicul subiect cu afișarea timpilor… este stupid să arăți niște timpi, numai să arăți că poți afișa niște timpi. Pe anumite trasee este o imposibilitate în momentul de față să arăți timpi valizi și acolo trebuie să renunți la prostia asta și să îi spui cetățeanului unde este mijlocul de transport. Sistem de antifurt la motorină, nici astăzi nu avem așa ceva.
Există sisteme informatice foarte bine puse la punct, care îți permit să controlezi foarte bine ce se întâmplă. Nu mai putem continua așa, eu am spus că întotdeauna evaluez lucrurile cu foarte multă atenție și nu atenționez intempestiv, la supărare, să iau decizii în privința unuia sau altuia, dar la RATT, așa ar fi trebuit să-i rămână denumirea, Societatea de Transport Public a Timișoarei RATT, o să vină în curând și schimbarea. Până atunci, evident că directorul trebuie să-și facă datoria până în ultimul moment”, a adăugat primarul.
Edilul-șef spune că de când a venit primar a reușit să salveze de la un „dezastru economic” mai multe societăți ale primăriei, inclusiv fosta RATT.
„În curând va fi momentul unei schimbări mari în RATT, astfel încât să asigure saltul calitativ pe care eu l-am promis. În curând înseamnă un orizont de circa două luni. Eu prefer o soluție în care să folosim principiile managementului privat, sub autoritatea noastră ca acționari. Cred că trebuie să încercăm asta, dar să pornim într-un alt context. Domnul Goia, eu n-am spus niciodată că el nu a făcut o treabă bună, a făcut foarte frumos muzeul de transport, a făcut baza sportivă, are anumite capacități, dar nu pentru sistemul de transport în comun”, a conchis Robu.
Rămâne de văzut ce schimbări majore va face primarul Timișoarei pentru îmbunătățirea sistemului de transport public. Mai ales în condițiile în care colegul de partid al lui Nicolae Robu, Nicu Bitea, a fost numit director adjunct la fosta RATT, iar nici două luni mai târziu a fost demis. Bitea a anunțat că directorul STPT (n.r. Ioan Goia) este necomunicativ și dă dovadă de o totală lipsă de transparență, precizând că vrea să îl dea în judecată pentru că l-ar fi demis ilegal.
Ioan Goia a câștigat la sfârșitul anului 2013 concursul pentru postul de director al fostei RATT, el fiind atunci și singurul candidat înscris. Contractul a expirat însă, Goia fiind acum director interimar al Societății de Transport Public Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!