Încă de anul trecut, consilierii județeni (n.r. cu opoziția reprezentanților PNL) au aprobat un studiu de oportunitate pentru a începe documentația necesară pentru ridicarea unui nou stadion sau reabilitarea celui vechi. Între timp, vechiul stadion a dat din ce în ce mai multe semne că se dărâmă, porțiuni din tribune au fost înconjurate cu bandă de avertizare, iar spectatorii nu mai au acces în acea zonă.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, spune că este foarte probabil ca stadionul să fie închis din vara acestui an, deoarece se degradează din ce în ce mai mult. Echipa de fotbal ACS Poli Timișoara va trebui să-și găsească altă arenă, omologată, pe care să joace. Potrivit primarului Robu, s-ar putea ajunge pe arena din Târgu Jiu.
„Licența lui Poli nu este în pericol, dar ar fi păcat. Noi putem să facem un contract cu un stadion din altă localitate, care îndeplinește condițiile de licențiere, dar ar fi păcat să jucăm în altă parte. (…) până una-alta, suntem pentru al patrulea an la rând în Liga I. Trebuie să sprijinim această echipă și ar fi păcat ca ea să joace în altă parte. La nevoie, se va recurge la asta. Nu știu, nu pot să mă pronunț unde, mergem să jucăm la Târgu Jiu, pe noul stadion. N-ar fi totuși deplasat să ajungem acolo? Eu cred că dincolo de vorbe, de tot felul de bățoșenii de-ale noastre, trebuie să dovedim prin fapte că ținem la oraș, la Banat, și vrem să fim în frunce cu realizări, nu cu vorbe”, a explicat primarul Nicolae Robu.
Edilul-șef este de părere că închiderea stadionului nu este o măsură înțeleaptă și încă speră ca președintele CJ „să se aplece mai profund asupra temei” și să ia decizia de a investi în reabilitarea stadionului și să construiască un stadion nou în alt loc, nu unde este „Dan Păltinișanu”.
„Propun încă o dată CJ un parteneriat, dincolo de diferențele politice dintre noi, eu sunt deschis la colaborare pentru interesul public, pentru interesul Timișoarei, pentru interesul Timișului, și putem găsi formule. Spre exemplu, stadionul «Dan Păltinișanu» ar putea fi transferat în administrare la primărie și noi avem resursele financiare să îl reabilităm și să-l folosim. Putem merge mai departe decât atât, putem să facem o înțelegere de transfer al stadionului în proprietatea primăriei și noi să dăm la schimb teren pentru construirea viitorului stadion, chiar și a viitoarei săli polivalente de către CNI, pentru CJ”, a explicat Robu.
Primarul susține că a mai trimis o adresă oficială către CJ Timiș, dar nu mai știe dacă pe listă era și stadionul „Dan Păltinișanu”.
„Am făcut o hârtie oficială, trebuie să mă uit, am cerut mai multe transferuri, cred că și stadionul. Am cerut mai multe, dar nu asta are importanță. O să cerem acum, dacă se pune problema demolării… Noi nu voiam să-l luăm, că nu suntem în goană după proprietăți, dar dacă CJ spune că nu e dispus să-l reabiliteze și vrea să-l închidă mai întâi și apoi să-l demoleze, în această situație, vrem să-l preluăm la primărie. A-l prelua la primărie înseamnă bătaie de cap, cheltuială în plus… nu înseamnă o bucurie, dar este interesul orașului să nu stea închis, să nu fie demolat”, a conchis edilul-șef.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”1990439″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!